Fotbal intern

Pe cine transferă Rednic la Dinamo. Răduț e ca și rezolvat! Se pregătesc alți patru jucători

22.12.2018 | 13:39
Pe cine transferă Rednic la Dinamo. Răduț e ca și rezolvat! Se pregătesc alți patru jucători
Pe cine transferă Rednic la Dinamo
ADVERTISEMENT

Dinamo a încheiat un an 2018 de coșmar, iar Mircea Rednic a început deja munca pentru ultimele cinci runde din sezonul regulat. Antrenorul speră în continuare să prindă play-off-ul. Pentru a îndeplini acest obiectiv, caută să aducă jucători pe măsură.

Mihai Răduț este foarte aproape de a semna cu gruparea din Ștefan cel Mare. Mijlocașul în vârstă de 28 de ani se află în prezent sub contract cu Lech Poznan, din Polonia. Nu este singurul care va veni în Ștefan cel Mare însă.

ADVERTISEMENT

Pe cine transferă Rednic la Dinamo. Răduț e ca și rezolvat

Pe lângă Răduț, Mircea Rednic a început deja negocierile cu Ioan Hora, fost golgheter al României, un jucător pe care și-l dorește de ceva timp. Hora este liber de contract în momentul de față, după ce a evoluat ultima dată în Turcia. Totodată, FANATIK.RO a aflat că Rednic vrea să repatrieze un jucător trecut pe la Dinamo și negociază cu Cosmin Matei.

Matei a evoluat pentru Dinamo între 2012 și 2016, iar în prezent se află sub contract cu Genclerbirligi din Turcia, dar joacă sub formă de împrumut în Croația, la Istra.

ADVERTISEMENT

Vin și doi fundași străini!

Nu doar Răduț, Hora și Matei ar putea semna în viitorul apropiat cu Dinamo. Săptămâna viitoare sunt așteptați să efectueze vizita medicală doi fundași străini. Dinamo are mari probleme pe faza defensivă, unde Rednic a schimbat la fiecare meci. S-a despărțit de curând de Sergiu Popovici, însă e de așteptat să mai plece în următoarele zile Katsikas, Gomelt și Axente.

Dinamo trebuie să-și câștige toate meciurile pe care le mai are de disputat în sezonul regulat ca să mai spere la prezența în play-off. Primul meci din 2019 va reprezenta chiar o adevărată finală, împotriva lui Poli Iași, una dintre contracandidatele la ultima poziție din play-off.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri