Sport

Pe cine vede Victor Pițurcă echipa campioană în SuperLiga la finalul sezonului

Se anunță deja o luptă interesantă la titlu în Superliga României. Victor Pițurcă, cuvinte de laudă pentru Universitatea Craiova.
24.08.2025 | 06:30
Pe cine vede Victor Piturca echipa campioana in SuperLiga la finalul sezonului
Victor Pițurcă are mare încredere în Craiova lui Rădoi. „Doar FCSB poate concura cu ei la titlu”
ADVERTISEMENT

Noul sezon de Superliga a debutat în forță. Universitatea Craiova și Rapid au un început foarte bun de sezon și sunt neînvinse, iar Victor Pițurcă, fostul selecționer al echipei naționale de seniori, e de părere că titlul ar putea fi pierdut de FCSB dacă oltenii își continuă forma până la finalul stagiunii.

Ce spune Victor Pițurcă despre lupta la titlu. Universitatea Craiova vrea să dea lovitura în acest sezon

Echipa din Bănie arată foarte bine sub comanda lui Mirel Rădoi. Universitatea Craiova e pe primul loc în Superliga, iar oltenii sunt aproape de calificarea în Conference League, după victoria cu 2-1 în deplasare, în fața celor de la Istanbul Bașakșehir.

ADVERTISEMENT

Mai e mult de jucat până se va trage linie, însă Victor Pițurcă crede că oltenii au o șansă bună la titlu în acest sezon. Asta doar în cazul în care Universitatea Craiova va arăta constanță și va reuși să o țină departe pe FCSB, campioana en-titre.

„E prea devreme să facem previziuni despre titlu, dar dacă Universitatea Craiova reușește să continue să adune puncte, putem avea o nouă campioană la finalul sezonului.

ADVERTISEMENT

Din punctul meu de vedere, doar FCSB poate concura cu ei la titlu. Iar dacă diferența dintre Craiova și FCSB va crește, va fi foarte greu pentru bucureșteni să revină”, a declarat Victor Pițurcă, fostul selecționer al naționalei României.

ADVERTISEMENT

„Acest trend pozitiv poate să-i facă campioni”

În plus, antrenorul a spus câteva cuvinte și despre dubla din play-off-ul UEFA Conference League. Universitatea Craiova s-a impus în Turcia cu 2-1, în fața celor de la Bașakșehir, însă se anunță „război total” joi seara, în Bănie. Mirel Rădoi e obligat să găsească primul „11” ideal.

ADVERTISEMENT

„Craiova arată bine, are constanță și se poate impune în campionat. Cel mai elocvent test pentru valoarea echipei a fost meciul cu Bașakșehir. Mi-aș dori foarte mult ca Universitatea Craiova să câștige campionatul. Anul trecut a avut șanse, dar sezonul acesta a început foarte bine și acest trend pozitiv poate să-i facă campioni”, a mai spus Victor Pițurcă, conform Golazo.