Daniela Iliescu, iubita artistului, a distribuit noi imagini pe Instagram, anuntând clipele magice care îi așteaptă pe cei doi. Aceștia vor deveni părinți în scurt timp.
Culiță Sterp va deveni tată luna viitoare. Partenera de viață a acestuia a anunțat că a intrat deja în cea de a 37-a săptămână de sarcină.
Daniela Iliescu abia așteaptă să-și strângă micuțul în brațe. Ea le-a împărtășit fanilor pe Instagram imagini deosebite cu burtica de gravidă.
Este o perioadă superbă din viața ei, iar iubita lui Culiță Sterp a vrut s-o imortalizeze. Ea a făcut o adevărată sedință foto și a distribuit pozele în mediul online.
Alături de fotografiile respective, blondina a transmis și un mesaj care evidențiază că abia așteaptă să-și aducă pe lume copilul: „cea mai mare fericire este pe drum!”
Fotografiile au făcut furori pe rețeaua de socializare. Mai mult de 25.000 de internauți au reacționat și au lăudat-o pentru modul în care arată.
Printre aceștia a fost și Geta Sterp, sora Faimosului. Aceasta i-a transmis tinerei că abia așteaptă șă-și cunoască nepoțelul: „și…abia așteptam să vină! Superbă!”
Recent, Daniela Iliescu a vorbit și despre posibilitatea ca ea să nască înainte ca iubitul acesteia să se întoarcă în țară. Tânăra a spus că speră că acest lucru nu se va întâmpla.
Totuși, în cazul în care intervine ceva neprevăzut, aceasta a explicat că nu va fi chiar un capăt de lume: „nu e posibil ca eu să nasc și el să nu fie acolo. Doar dacă intervine ceva, dar după cum decurge sarcina eu în iunie trebuie să nasc…”
„Doar dacă nu se prelungește emisiunea. Eu m-am gândit și la cum ar fi să trebuiască să nasc mai repede și chiar dacă el nu va fi aici mi-ar plăcea și ideea să îl aștept cu copilul acasă,” a adăugat aceasta.
La rândul lui, Culiță a declarat că trece prim momente dificile, departe de casă și de iubita însărcinată. El a precizat că își dorește foarte mult să fie lângă Daniela când va naște.