News

Pedeapsă controversată primită de un polițist care s-a urcat rupt de beat la volan. Agentul a fost dat jos din mașină de oamenii din trafic

08.09.2020 | 16:10
ADVERTISEMENT

Un polițist rupt de beat, care circula cu mașina pe contrasens, a fost dat jos din mașină de ceilalți participanți la trafic, în decembrie 2018.

Mai mult, agnetul de poliție din cadrul Secției Regionale de Transporturi Galați a refuzat să-i fie prelevate de probe biologice.

ADVERTISEMENT

Curtea de Apel Galați l-a condamnat definitiv pe Ionuț Axinte la 8 luni de închisoare cu suspendare, cu toate că bărbatul a fost la un pas să provoace un accident extrem de grav în Galați, în 8 decembrie 2018.

Un polițist rupt de beat din Galați a fost condamnat la închisoare cu suspendare

Conform martorilor, polițistul s-a urcat în stare avansată de ebrietate la volanul mașinii personale, iar în zona restaurantului „Amadeus” din Galați a intrat cu autovehiculul pe contrasens.

ADVERTISEMENT

Șoferii revoltați l-au dat jos de la volan, înainte ca bărbatul inconștient să provoace o tragedie. Mai mult, colegii săi din Poliție au remarcat cum acesta era incoerent în vorbire. Mai mult, a refuzat testarea cu alcooltestul și prelevarea de probe biologice la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

La data de 08.12.2018, în jurul orei 22:00, organele judiciare din cadrul Biroului Rutier Galaţi au fost sesizate prin apel 112 cu privire la faptul că un conducător auto circulă pe str. Brăilei, pe sensul opus de mers, şi că a fost oprit în trafic de alţi participanţi, în dreptul restaurantului Amadeus. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au identificat autoturismul marca Wv orientat în sensul opus al direcţiei normale de mers, la volanul căruia se afla inculpatul Axinte Ionuţ, acesta prezentând documentele de identificare. Totodată, s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest însă inculpatul a refuzat, astfel că, având în vedere modalitatea în care a fost depistat, dar şi comportamentul neobişnuit afişat de acesta, precum şi incoerenţa în vorbire, poliţiştii l-au condus la Spitalul Clinic de urgenţă Sf. Ap. Andrei Galaţi în vederea recoltării probelor biologice de sânge şi urină, pentru a se stabili dacă, la momentul respectiv, acesta de afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihiactive. În prezenţa personalului medical, inculpatul a refuzat recoltarea”, este menționat în rechizitoriu.

ADVERTISEMENT

Polițistul nu era la prima infracțiune comisă. Cu două luni înainte de a se urca beat la volan, bărbatul a fost prins în flagrant în momentul în care fura mai multe canistre de motorină din tancul rezervelor al navei Danube 1.

Carburantul ar fi fost sustras cu complicitatea timonierului din acea zi, Adrian Rociu, conform Adevărul. „Inculpatul Axinte Ionuţ, în contextul relaţiilor create în timpul executării atribuţiilor de patrulare navală, în seara zilei de 04.04.2018, în jurul orelor 22:00, s-a deplasat la pontonul P178 al Administraţiei Porturilor Dunărea Maritimă Galaţi unde se afla acostată nava Danube 1, cu scopul de a obţine de la timonierul Rociu Adrian diferite cantităţi de motorină pentru uz personal. În acest sens, inculpatul Axinte Ionuţ l-a contactat pe inculpatul Rociu Adrian şi a urcat la bordul navei având asupra sa mai multe canistre de motorină. După ce inculpatul Rociu Adrian a umplut canistrele cu motorină din tancul rezervor al navei şi i-a predat recipientele, inculpatul Axinte Ionuţ a fost prins în flagrant de un echipaj de poliţie aflat în patrulare în zonă. Conform probelor administrate în cauză s-a stabilit că motorina sustrasă de inculpatul Rociu Adrian pentru folosinţa inculpatului Axinte Ionuţ provenea din tancul rezervor al navei Danub 1”, au precizat anchetatorii.

ADVERTISEMENT

Mai mult, polițistul este judecat în prezent într-un al doilea dosar pentru complicitate la delapidare, semn că bărbatul și-a greșit meseria.

ADVERTISEMENT