News

Pedeapsa incredibilă pe care a primit-o un indian după ce a ucis cu mașina doi oameni. Întreaga comunitate este revoltată

Cum a fost pedepsit un indian care a ucis doi oameni. Bărbatul conducea cu viteză și se afla în stare de ebrietate la volan
22.05.2024 | 18:42
Pedeapsa incredibila pe care a primito un indian dupa ce a ucis cu masina doi oameni Intreaga comunitate este revoltata
Un indian a ucis doi oameni cu mașina, iar ca pedeapsă a fost pus să scrie un eseu. Oamenii cer o pedeapsă mai drastică pentru autor. Sursa foto: X
ADVERTISEMENT

Furia crește în India, aflată într-o perioadă electorală, după ce un adolescent care a ucis două persoane în timp ce conducea sub influența alcoolului a fost obligat să scrie un eseu, mulți cerând o pedeapsă mai severă și acuzând sistemul judiciar de indulgență, raportează CNN.

Cum a fost pedepsit un indian care a ucis doi oameni

Duminică, un băiat de 17 ani a condus cu viteză un Porsche în orașul Pune și a lovit o motocicletă, omorând două persoane tinere. Tânărul a fost reținut și dus în fața Consiliului de Justiție pentru Minori, unde a fost eliberat pe cauțiune și a primit 15 zile de muncă în folosul comunității. De asemenea, i s-a cerut să scrie un eseu despre siguranța rutieră, scrie News.ro.

ADVERTISEMENT

Revolta a crescut după această decizie. Potrivit poliției, băiatul are 17 ani și 8 luni. „Aceasta este o crimă odioasă”, a declarat marți ministrul adjunct al statului Maharashtra, Devendra Fadnavis. El a amintit de modificările din 2015 ale legislației indiene privind minorii, care permit judecarea adolescenților de peste 16 ani ca adulți dacă se presupune că au comis o crimă „odioasă”.

„A fost un ordin surprinzător adoptat (de către Consiliul de Justiţie pentru Minori)”, a recunoscut Fadnavis. El a adăugat că poliția din Pune îl investighează pe tânăr pentru presupusă omucidere din culpă, ceea ce nu echivalează cu o crimă.

ADVERTISEMENT

Impactul a fost extrem de grav

O înregistrare video de pe camerele de supraveghere, filmată cu câteva momente înainte de accident, arată un Porsche alb care se deplasează cu viteză pe un drum principal aglomerat. Momentul exact al accidentului nu este ilustrat de videoclipul viralizat pe rețelele sociale, dar se pot vedea oameni alergând spre locul accidentului.

Tatăl adolescentului a fost arestat pentru că i-ar fi permis fiului să conducă, deși acesta era minor, potrivit comisarului de poliție din Pune, Amitesh Kumar. Vârsta legală pentru a conduce în India este de 18 ani.

ADVERTISEMENT

De asemenea, trei persoane care i-au servit minorului băuturi alcoolice au fost arestate, a adăugat Kumar. „Am adoptat cea mai strictă abordare posibilă şi vom face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că cele două vieţi tinere care s-au pierdut primesc dreptate, iar acuzatul este pedepsit corespunzător”, a precizat el.

ADVERTISEMENT

Incidentul a dominat titlurile de pe prima pagină ale ziarelor din India și a stârnit o furie generalizată, mulți exprimându-și nemulțumirea pe rețelele sociale față de condițiile de eliberare pe cauțiune a băiatului.

Cazul nu este singular

Nu este prima dată când verdictul unei instanțe este analizat în acest mod, scrie News.ro. În 2015, superstarul Bollywood Salman Khan, care risca o pedeapsă lungă cu închisoarea pentru că a provocat un accident mortal și a fugit de la locul faptei, a obținut o amnistie atunci când Înalta Curte din Bombay a respins condamnarea sa din lipsă de probe, provocând o indignare generalizată.

Incidentul a avut loc în fața unei brutării din Mumbai, în septembrie 2002, procurorii afirmând că Salman Khan a călcat cinci persoane care dormeau după ce a pierdut controlul vehiculului său. Acesta se întorcea de la un bar după o noapte în care consumase alcool, au spus procurorii. Actorul a susținut însă că nu el era șoferul. Una dintre victime a fost ucisă; celelalte au fost rănite.