După 1-1 cu Arabia Saudită și 2-2 cu Insulele Capului Verde, selecționata din Uruguay era condamnată să obțină cel puțin un rezultat de egalitate împotriva Spaniei, în ultima etapă a grupei H de la CM 2026, pentru a mai putea spera la calificarea în fazele eliminatorii ale competiției. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, trupa lui Marcelo Bielsa cedând la limită în fața campioanei Europei, scor 0-1, iar astfel, „celeștii” au fost eliminați. Drept pedeapsă, Federația Uruguayană de Fotbal a decis să anuleze zborul privat al echipei, jucătorii și staff-ul tehnic urmând să se întoarcă acasă cu avioane de linie, ale căror costuri vor fi suportate chiar de către aceștia.
Baza de pregătire a naționalei din Uruguay pentru CM 2026 a fost în Mexico City, iar odată cu sfârșitul prematur la turneul final, naționala lui Marcelo Bielsa urma să călătorească cu un avion charter înapoi spre Montevideo. Totuși, acest lucru nu se va mai întâmpla, deoarece Federația Uruguayană a decis să anuleze zborul privat, ceea ce înseamnă că toți oamenii din componența echipei naționale vor călători cu avioane de linie, ale căror zboruri pot implica și escale lungi, de aproximativ 12 ore. Această pedeapsă nu este însă singura primită de naționala Uruguayului.
Se pare că după contraperformanța din SUA, Canada și Mexic, prima reprezentativă sudamericană se va dezice de serviciile lui Marcelo Bielsa. Informația a fost oferită de El Pais, cel mai cunoscut cotidian de sport din Montevideo. La rândul său, „El Loco” a părut extrem de resemnat și dezamăgit la finalul partidei cu Spania, afirmând că „perioada mea la naționala Uruguayului va fi amintită ca una care nu a lăsat nimic în urmă”.
Pentru gruparea sudamericană, eliminarea prematură de la ediția din 2026 nu reprezintă singura contraperformanță recentă. La turneul final din 2022, găzduit de Qatar, selecționata pregătită la momentul respectiv de Diego Alonso a părăsit competiția tot din faza grupelor, clasându-se pe locul al 3-lea într-o grupă din care au mai făcut parte Portugalia, Coreea de Sud și Ghana.
Acum însă, dezamăgirea eliminării este mult mai mare, deoarece adversarele au fost mult mai facile, cel puțin pe hârtie. În afară de Spania, care cu siguranță a reprezentat marea sperietoare a grupei, Uruguay a mai dat piept cu primele reprezentative din Arabia Saudită și Insulele Capului Verde, nereușind să învingă vreuna dintre ele.