Sport

Pedri și Unai Simon le fac concurență lui Bănel Nicoliță și Cernea! Autogol antologic în Croația – Spania

Combinația nefericită dintre Pedri și portarul Unai Simon a dus la înscrierea celui de al 9-lea autogol la Euro 2020.
28.06.2021 | 19:50
Pedri si Unai Simon le fac concurenta lui Banel Nicolita si Cernea Autogol antologic in Croatia  Spania
ADVERTISEMENT

Ediția din acest an a Campionatului European a intrat deja în istorie ca fiind turneul final cu cele mai multe autogoluri marcate.

Ultimul care și-a trecut numele pe lista pe care nici un fotbalist nu și-ar dori să se regăsească este spaniolul Pedri.

ADVERTISEMENT

Autogol incredibil în Croația – Spania

Faza zilei în meciul Croația – Spania din optimile Euro 2020. Ibericii au marcat în propria poartă la o fază care aduce aminte de celebrul autogol al lui Bănel Nicoliță de pe Santiago Bernabeu.

În minutul 20, o pasă a lui Pedri către propriul portar, Unai Simon, a fost scăpată de acesta în poartă, Croaţia deschizând, astfel, scorul fără să aibă vreo contribuție deosebită.

ADVERTISEMENT

Pedri a ales cea mai neinspirată pasă în condițiile în care avea multe alte opțiuni, nefiind presat de atacanții adverși.

Acesta este primul autogol în fazele eliminatorii ale Campionatului Europea, după ce în meciurile din grupe s-au înscris nu mai puțin de opt autogoluri.

ADVERTISEMENT

Demiral a deschis seria negativă

Seria autogolurilor de la Euro 2020 a început chiar la meciul de debut al turneului final. Merih Demiral a deschis scorul în Turcia – Italia 0-3, cu o intervenție nefericită, care nu i-a dat nicio șansă colegului său din poartă, Cakir. Nereușita fundașului de la Juve a reprezentat o premieră, fiind primul autogol din istorie care deschide un Campionat European.

Următorul fotbalist care s-a înscris pe lista neagră a fost un al fotbalist de la Juventus. Este vorba despre portarul titular al naționalei Poloniei, Wojciech Szczęsny.

ADVERTISEMENT

Goalkeeperul a fost ghinionistul de serviciu în confruntarea de debut la Euro 2020, pierdută de leși, scor 1-2, cu Slovacia. Mingea șutată în bară de Robert Mak s-a respins în capul polonezului și a intrat în plasă.

Mats Hummels, primul neamț care își marchează în proprie poartă la Euro

Debutul Germaniei la Euro 2020 a fost unul nefericit pentru naționala lui Joachim Low.„Panzerele” au pierdut cu 0-1 meciul împotriva Franței. Rezultatul final a fost stabilit în minutul 20, atunci când Mats Hummels a încurcat porțile, la chiar primul său meci oficial pentru nemți, după o pauză de aproximativ doi ani.

Fundașul lui Dortmund a reușit astfel contraperformanța de a fi primul fotbalist german care înscrie un autogol la o ediție de Campionat European.

Portugalia a încurcat porțile de două ori într-un meci

Unul dintre cele mai tari meciuri de până acum de la Euro 2020 a fost cel dintre Portugalia și Germania, terminat cu victoria nemților, scor 4-2. Două dintre cele patru goluri ale naționalei lui Low au fost opera lusitanilor.

Mai întâi, Raphael Guerreiro nu i-a dat nicio șansă coechipierului dintre buturi, Rui Patricio. A urmat apoi eroarea lui Ruben Dias. La fel ca în finala Ligii Campionilor, stoperul lui Manchester City a pierdut duelul cu Havertz și a deviat balonul în poarta proprie.

Ultimul, dar nu cel din urmă, pe lista marcatorilor de autogoluri este Lukas Hradecky. La fel ca Szczesny, portarul naționalei Finlandei a avut un ghinion teribil în meciul pierdut cu Belgia, scor 0-2. La un corner al „dracilor roșii”, mingea a ricoșat din bară în brațul goalkeeperului de la Bayer Leverkusen, care, până atunci, fusese cel mai bun fotbalist al nordicilor.

Slovacii, pe urmele lusitanilor

Pentru Slovacia, ultimul meci la Euro 2020 a fost unul de coşmar. Naţionala lui Pavel Hapan nu doar că a fost umilită de Spania, scor 0-5, dar a şi bifat contraperformanţă de a îşi introduce de două ori mingea în proprie poartă.

Mai întâi, portarul Martin Dubravka a provocat un autogol cum rar poate fi văzut pe un teren de fotbal. După gafa goalkeeperului de la Newcastle, a urmat o eroare similară și din partea lui Juraj Kucka. Mijlocașul celor de la Parma a închis tabela în eșecul cu ibericii, tot printr-un autogol.

ADVERTISEMENT