Sport

Pele, mesaj emoționant pentru Lionel Messi după ce a cucerit un nou ”Balon de aur”. Ce i-a transmis legendarul fotbalist brazilian

Considerat de foarte mulți cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, Pele i-a transmis un mesaj emoționant lui Lionel Messi după ce starul argentinian a cucerit pentru a 7-a oară ”Balonul de aur”.
30.11.2021 | 10:25
Pele mesaj emotionant pentru Lionel Messi dupa ce a cucerit un nou Balon de aur Ce ia transmis legendarul fotbalist brazilian
ADVERTISEMENT

Criticat de presa internațională pentru decăderea din ultima perioadă, Lionel Messi a fost distins, totuși, cu cel de al 7-lea trofeu ”Balonul de aur”.

Argentinianul are un aliat de legendă în fața celor care îi critică ultimele prestații. Pele i-a transmis un mesaj emoționant lui Messi.

ADVERTISEMENT

Pele: ”De șapte ori îți mulțumesc”

Robert Lewandowski era văzut de majoritatea specialiștilor drept principalul favorit la câștigarea trofeului ”Balonul de aur” pentru anul 2021.

Surpriză, însă. Lionel Messi l-a depășit pe atacantul polonez și a cucerit al șaptelea trofeu care răsplătește cel mai valoros fotbalist al lumii.

ADVERTISEMENT

Argentinianul a fost felicitat și de legendarul Pele. Brazilianul a postat pe rețelele de socializare mesajul de apreciere pentru Lionel Messi.

”Felicitări Lionel Messi pentru încă un Balon de Aur. Este un omagiu corect adus unui talent fără pereche. De şapte ori îţi mulţumesc mult”, a scris Pele pe Instagram, aluzie la cele 7 trofee câștigate.

ADVERTISEMENT

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Pelé (@pele)

Lionel Messi a cucerit pentru prima oară ”Balonul de aur” în 2009. Au urmat alte trei triumfuri consecutive (2010, 2011 și 2012). Ulterior a mai fost învingător în edițiile din 2012, 2015 și 2019.

Iker Casillas contestă premiul acordat lui Lionel Messi

Între numeroșii contestatari ai lui Lionel Messi s-a înscris și fostul său mare rival de la Real Madrid, Iker Casillas. Fostul portar și-a exprimat dezacordul cu privire la alegerea organizatorilor galei printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

”Îmi este din ce în ce mai greu să cred în premiile fotbalistice. Pentru mine, Messi este unul dintre cei mai buni 5 jucători din toată istoria, dar trebuie să începi să știi să catalogezi cei mai remarcabili jucători la finalul unui sezon. Nu e chiar atât de greu! Alții fac să fie greu!”, a scris Casillas pe Twitter.

Cel mai vehement contestatar al alegerii jurnaliștilor de la France Football și a celor care l-au votat pe Lionel Messi cel mai bun fotbalist al anului 2021, a fost Lothar Matthaus.

”Sincer, nu mai înțeleg nimic. Cu tot respectul pentru Messi și pentru ceilalți mari jucători nominalizați, niciunul nu merita Balonul de Aur mai mult decât Robert Lewandoswki”, a spus Matthaus pentru Sky Germania.

ADVERTISEMENT