News

Pelerinajul de Sfântul Dumitru se va desfăşura de duminică până marţi. Cine va putea participa

22.10.2020 | 17:01
Pelerinajul de Sfântul Dumitru se va desfăşura de duminică până marţi. Cine va putea participa
Pelerinajul de Sfântul Dumitru va avea loc și în acest an, dar nu toți credincioșii vor putea să participe. Sursa foto: basilica.ro
ADVERTISEMENT

Chiar dacă Bucureștiul a intrat încă de la începutul acestei săptămâni în scenariul roșu și au fost închise atât școlile, cât și teatrele, cinematografele și sălile de concerte, autoritățile dau dovadă de clemență când vine vorba despre sărbătorile religioase.

Așa se face că Pelerinajul de Sfântul Dumitru va avea loc între 25 și 27 octombrie, cu respectarea distanțării fizice și a tuturor celorlalte măsuri dispuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2.

ADVERTISEMENT

Trebuie spus, însă, că accesul va fi permis doar persoanelor cu reședința în București. „Este un pelerinaj gândit și adecvat la condițiile actuale”, asigură Patriarhia Română în comunicatul transmis joi, 22 octombrie.

Doar bucureștenii vor avea acces la Pelerinajul de Sfântul Dumitru

Potrivit documentului care descrie în detaliu planul de organizare al evenimentului, credincioșii vor sta la un singur rând și vor fi obligați să păstreze o distanță de 1,5 metri unul față de celălalt.

ADVERTISEMENT

În plus, la slujbe vor putea lua parte simultan doar 200 de persoane care vor fi așezate pe scaune amplasate în aer liber, astfel încât să respecte distanța mai sus menționată.

Cel mai probabil, la fel ca la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, jandarmii vor fi prezenți și vor solicita documentele de identitate ale participanților pentru a se asigura că au reședința în Capitală.

Anunțul Patriarhiei Române

Evenimentul are loc în condiţii excepţionale de protecţie, între 25 – 27 octombrie, cu acces doar pentru cei din municipiul Bucureşti. Este un pelerinaj gândit și adecvat la condițiile actuale.

ADVERTISEMENT

La activitate vor participa numai persoane din municipiul București. Pentru aceasta, organizatorul va institui puncte de filtrare a participanților în zonele de acces/ieșire a publicului. În zona acestor filtre va fi realizat triajul observațional al participanților.

Numărul participanților: circa 500 de persoane la un moment dat. Pelerinajul acesta din București are niște particularități care îl diferențiază de pelerinajul de la Iași.

De exemplu, numărul pelerinilor care participă anual la sărbătoarea din 27 octombrie e considerabil mai mic, iar prin comparație cu pelerinajul de la Iași, acest număr este în general de trei ori mai redus”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri