Peluza Cătălin Hîldan, anunț pentru fani înaintea derby-ului cu FCSB: ”Florinel Coman, huiduit la ultimul meci direct, chiar este dinamovist”

Luana Martinescu    Traian Terzian   
în Fotbal intern
15/02/2020, 21:35
Peluza Cătălin Hîldan, anunț pentru fani înaintea derby-ului cu FCSB: ”Florinel Coman, huiduit la ultimul meci direct, chiar este dinamovist”
Membrii Peluzei Cătălin Hîldan au făcut un anunț pentru toți fanii dinamoviști înaintea derby-ului cu FCSB

Membrii Peluzei Cătălin Hîldan au făcut un anunț pentru toți fanii dinamoviști înaintea derby-ului cu FCSB, din etapa a 25-a din Casa Pariurilor Liga 1.



Peluza Cătălin Hîldan, anunț pentru fani înaintea derby-ului cu FCSB

Într-un comunicat postat pe pagina de Facebook Peluza Cătălin Hîldan, aceștia le cer suporterilor să aibă un comportament exemplar, mai ales că în tribune vor fi și investotori care își doresc să cumpere clubul Dinamo.

”Mai sunt 2.500 de bilete în PCH! Intrați pe ele! Trebuie să umplem inelul 3! Venim cu o mare rugăminte: nu vă bateți joc de eforturile pe care le-am făcut până acum! La meciul ăsta trebuie să ne comportăm exemplar”, se arată în mesaj.

”Să nu compromitem tot ce am realizat până acum ca suporteri”

”Nu aruncați în teren cu niciun fel de obiecte! Nici măcar hârtie sau cartoane. Renunțați la orice manifestare rasistă! Florinel Coman, care a fost huiduit la ultimul meci direct, chiar este dinamovist”, se mai scrie în comunicat.

”Investitorii care vor să cumpere Dinamo au închiriat o lojă. Oamenii vin din altă cultură și nu trebuie să dăm dovadă de intoleranță și lipsă de respect. Să nu compromitem tot ce am realizat până acum ca suporteri! Avem destui dușmani peste tot care abia așteaptă motive să lovească în noi”, se mai notează.

”Venim în Peluză să cântăm și să încurajăm echipa”

”Chiar și printre noi avem cârcotași care vin doar să ne saboteze din interior. Unii vin la meci numai pentru a arunca cu ‘obiecte’ în teren. Este foarte important: nu aruncați nimic în teren!”, continuă mesajul.

”Venim în Peluză să cântăm și să încurajăm echipa! Veniți cu fulare și eșarfe! Îmbrăcați-vă doar în culorile noastre: roșu, alb sau negru. Dacă vedeți în jurul vostru suporteri care nu respectă aceste reguli, vă rugăm să le atrageți atenția!”, se mai notează în comunicatul PCH.

”Ascultați și respectați indicațiile pe care le dau liderii galeriei”

”Ocupați locurile de pe bilet, în așa fel încăt să fim distribuiți uniform în toată peluza! Nu vă înghesuiți toți la Inelul 1! Pentru reușita coregrafiei, acest detaliu este foarte important”, se arată în mesaj.

”Ascultați și respectați indicațiile pe care le dau liderii galeriei! Mâine dimineață la 09:30 toți care vor să ajute la montarea scenografiei sunt așteptați la intrarea din Pierre de Coubertin (intrarea din peluză)”, se încheie mesajul PCH.

Jandarmeria, măsuri speciale pentru derby

Ultraşii din peluza dinamovistă au hotărât să sisteze momentan vânzarea de bilete la tribuna a II-a pentru a umple mai întâi peluza dinamovistă şi abia apoi vor începe să dea bilete pentru tribuna a II-a. De cealaltă parte, în peluza FCSB au mai rămas 2500 de bilete cu o zi înainte de meci.

Revenirea Peluzei Nord FCSB la meciul cu Dinamo pune pe jar forțele de ordone. Astfel, Jandarmeria anunță măsuri de securitate speciale pentru marele derby, menite să preîntâmpine orice conflict fizic între suporterii celor două echipe.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles