Fotbal intern

Peluza Nord Craiova, comunicat manifest la sfârșit de an: „Îi somăm să nu se mai întoarcă din vacanță! Dorim întrevederi cu patronatul”

24.12.2019 | 16:12
Peluza Nord Craiova comunicat manifest la sfarsit de an Ii somam sa nu se mai intoarca din vacanta Dorim intrevederi cu patronatul
ADVERTISEMENT

Peluza Nord Craiova a oferit un comunicat manifest la sfârștiul anului. Ultrașii, care și-au arătat nemulțumirea legată de atitudinea jucătorilor și după meciul cu FCSB, când s-au întors cu spetele în momentul în care fotbaliștii au venit să-i salute, contestă în continuare determinarea arătată de elevii lui Pițurcă și anunță că doresc întâlniri cu patronul clubului.

Ultrașii condamnă atitudinea jucătorilor Craiovei

Universitatea Craiova a încheiat anul pe locul patru în ierarhia competiției interne, după înfrângerea suferită în ultimul meci din 2019, 0-2 cu FCSB. La finalul jocului de pe Arena Națională, în momentul în care fotbaliștii lui Pițurcă au mers să-i salute pe cei din peluză, ultrașii s-au întors cu spatele, în semn de protest.

ADVERTISEMENT

La două zile de la meci, pagina de Facebook a „Peluzei Nord Craiova” a emis un comunicat prin care condamnă atitudinea arătată de jucători în ultimele meciuri.

…de întors cu spatele

Atitudinea, căci despre ea este vorba. De prea multe ori în ultimul an băieții noștri au dat dovadă de o atitudine complet nepotrivită pentru niște fotbaliști profesioniști.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă am putea trece peste faptul că ar trebui să țină măcar un pic la clubul la care joacă, cu atât mai mult cu cât e vorba de Știința, cel mai iubit club din țară și echipa cea mai susținută pe stadioanele din România, rămâne problema lipsei de profesionalism, iar esențial pentru un sportiv profesionist este să joace de fiecare dată când intră în teren la capacitate maxima.

Unii dintre ei nu pot, nu au valoarea necesară să o ducă pe Știința mai sus. Ei nu au nicio vină sau doar o foarte mică parte din ea. Pentru ei sunt de vină patronul și antrenorii care nu le-au curmat mai devreme suferința.

ADVERTISEMENT

Problema principala este însă la cei care pot, la cei a căror valoare nu este de contestat. La ei atitudinea face diferența între eșec și victorie, între mediocritate și trofee.

Mai mult, când vorbim de atitudine nu ne referim doar la a da totul pe teren, dar și la cum ar trebui să trateze jucătorii clubul de legenda al Olteniei. Nu este posibil ca la fiecare nemulțumire unii jucatori “să o lase mai moale”.

ADVERTISEMENT

Nu este acceptabil ca atunci când nu le convin metodele unui antrenor, selecția, vremea, ce strigă suporterii, etc unii jucători să uite pentru ce sunt plătiți și să își urmeze o agendă proprie contrară intereselor clubului.

„Dorim întrevederi cu patronatul”

Ultrașii susțin că vor cere, imediat după sărbători, întâlniri cu patronul Mihai Rotaru, iar lipsa de atitudine a unora dintre jucători se regăsește și în cazul unor oficiali ai clubului din Bănie.

Este evident că jucătorii au parte de toate condițiile atât din partea clubului, cât și din partea suporterilor pentru a da totul pe teren și pentru a oferi respectul cuvenit suporterilor care îi urmează unii dintre ei chiar cu zecile de mii de kilometri pe sezon.

Este limpede că atitudinea nepotrivită a unor jucători în ultimul an nu este o coincidență și că nu se mai poate continua așa! Mai grav este că, din informatiile noastre, aceleași “probleme de atitudine” se întâlnesc și la alți angajați ai clubului, nu doar la jucători.

O parte din vina pentru perpetuarea acestei situații o avem și noi pentru că am fost de multe ori prea blânzi cu jucătorii, crezând aproape orbește în devotamentul lor față de culorile alb-albastre.

Acestea fiind zise îi somăm pe cei care nu pot să îndeplinească aceste condiții minime să nu se mai întoarcă din vacanță la Știinta! Același lucru îl sugeram și celor care simt că nu pot să lupte alături de noi pentru îndeplinirea dezideratului prea mult așteptat – Știinta iarăși Campioană.

De asemenea anunțăm public că imediat după sărbători dorim întrevederi cu patronatul și conducerea tehnică pentru a pune umărul la redresarea cât mai rapidă a situației și pentru a ne asigura că pe viitor clubul nostru o sa fie ferit de astfel de slăbiciuni.

Peluza Nord Craiova, Decembrie 2019

PS: Mă băieți, ar trebui să știți că de când a inceput să se rostogoleasca prima minge de fotbal antrenorul schimba jucatorii, nu invers. Asta e mersul firesc al lucrurilor!


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – Gaz Metan: 1.90 este cota pentru „1”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT