Sport

Peluza Sud Craiova, haos în timpul meciului cu Petrolul! Ce s-a întâmplat pe stadion

Ultrașii echipei lui Adrian Mititelu și-au dat din nou în petec la meciul de la Ploiești, dar și în Gara de Nord din București.
21.09.2021 | 20:26
Peluza Sud Craiova haos in timpul meciului cu Petrolul Ce sa intamplat pe stadion
ADVERTISEMENT

FC U Craiova 1948 și Petrolul Ploiești sunt două echipe care se urăsc de moarte, iar asta s-a văzut cel mai bine în timpul partidei din șaisprezecimile Cupei României.

Suporterii olteni au dat „foc” la stadion, iar fumul gros a opturat pentru minute bune vederea, cât și transmisia TV, în timp ce fanii petroliști au răspuns și ei cu aceeași monedă.

ADVERTISEMENT

Meci extrem de încins la Ploiești între Petrolul și FC U Craiova 1948

Deși suporterii craioveni au pătruns pe stadion după startul partidei, ultrașii și-au făcut imediat simțită prezența și au aprins un număr mare de torțe care au ajuns și în sectorul populat de suporterii celor de la Petrolul Ploiești.

Rivalitatea dintre galeriile celor două echipe este arhicunoscute, iar Jandarmeria Română s-a mobilizat exemplar pentru această partidă, atât în jurul stadionului, cât și pe tot parcursul deplasării suporterilor veniți de la Craiova.

ADVERTISEMENT

Ultrașii de la Peluza Sud Craiova au produs incidente și în Gara de Nord din București, de unde și-au continuat călătoria cu trenul către Ploiești.

Peluza Sud Craiova, conflict cu jandarmii în Gara de Nord

Ultrașii oltenilor au venit puși pe scandal în capitală și au aprins mai multe torțe de cum au ajuns în București.

ADVERTISEMENT

Lucrurile puteau degenera fără intervenția Jandarmeriei Române care a aplanat situația, iar conflictul s-a stins fără incidente majore.

La meciul de la Ploiești au făcut deplasarea nu mai puțin de 250 de suporteri olteni, iar aceștia au fost la un pas să se ia la bătaie cu jandarmii încă de la București.

ADVERTISEMENT

Incidente grave și la meciul din urmă cu opt ani

Nu e prima oară când la meciurile dintre FC U Craiova 1948 și Petrolul Ploiești apar incidente. În urmă cu opt ani, cele două echipe s-au întâlnit în aceeași fază din Cupa României, iar partida s-a desfășurat la Severin.

Atunci suporterii olteni le-au vandalizat autocarul „lupilor galbeni” în drumul spre Severin, acolo unde Craiova disputa meciurile considerate pe teren propriu.

ADVERTISEMENT