Peluza Sud Steaua nu mai poate accepta ca echipa să nu aibă drept de promovare pentru al treilea sezon consecutiv, iar nimeni din conducerea clubului sau Ministerului Apărării să nu ofere nicio explicație publică.
Grupul Vacarm care face parte din Peluza Sud Steaua a afișat un banner cu un mesaj dur în fața sediului CSA Steaua București: „Competența vă (con)strânge. Pălăria e prea mare, / Demisia în masă! Conducere fără onoare”.
A urmat un amplu comunicat în care suporterii și-au spus oful și și-au susținut cererile și mai vehement: „…iată că suntem în 2024 după 7 ani de evenimente care ne-au arătat că există grade superioare de perfidie, incompetență și nesimțire, atinse numai de către succesivele conduceri ale clubului sportiv al armatei Steaua.
După ce suflarea stelistă (aia adevărată) a reusit să scape clubul de putoarea brânzei pușcăriașe, am crezut cu totii că lucrurile vor intra pe făgașul normal: un club curat mai presus de toate. Cât am putut să ne înșelăm…
Mai întâi au fost cei doi ani în liga a 4-a în care nu s-a vrut promovarea, ea fiind pierdută o dată în fața unei pseudo-clone vișinii care la prima plângere către AMFB putea fi dezafiliată iar a doua oară în fața unei echipe înființate special pentru a bloca Steaua (cu largul concurs al unor elemente din interior, vă știți voi care). Apoi, au venit nenumăratele schimbări de conducători interimari, fiecare cu propriul mod de a presta incompetența si delăsarea”.
Se știa din 2017, când FRF-ul modificase procedura de licențiere (fix la reînscrierea și special pentru a bloca Steaua spre Liga I) că este nevoie de o modalitate legală pentru a obține licența.
Acesta a fost întotdeauna procesul la TAS, forma de organizare ca element exclusiv fiind contrară normelor UEFA, pe care și FRF si LPF au obligația să le respecte.
Ce au făcut conducătorii CSA în tot acest timp? Nimic în afară de minciuni, în afară de a trimite unele fețe familiare care să ne mintă și ele frumos la rândul lor (totul pentru un salariu liniștit la sfârșit de lună), în afară de chiar a pune bețe în roate celor care aveau (și au) dosarul pregătit pentru TAS astfel încât Steaua să promoveze.
Și ca și cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, pe lângă liota de nevertebrați din interiorul CSA, s-a insinuat si factorul politic, reprezentat la nivel de minister de diverși gnomi disgenici cu stăpânii lor căldărari de la Victoriei”.
Asociația Steliștilor 1947 a recurs la o modalitate ingenioasă de a protesta la sediul Ministerului Apărării. Fanii au închiriat un panou publicitar unde au imprimat stema Stelei și următorul text: „Vrem Steaua în A! Cei care nu au trădat. Steaua București este cea mai titrată echipă de fotbal din România cu 21 de titluri și 20 de cupe ale României, 4 Supercupe ale României, Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei”.
Protest a fost și la ultimul meci de pe teren propriu câștigat cu 2-1 în fața Concordei Chiajna, la care fanii nu au avut acces. Au afișat însă mai multe bannere în fața stadionului: „Absolvent de Bioterra, Secretar de Stat / Dovada unui sistem eșuat”, „FCSB e PSD”, „Oricât de mult ați încerca / Steaua nu va dispărea”, „N-ai cum să crezi că se aplică legea într-un stat democrat / Când partidele vin pe rând să ceară pomană la palat”.
Jucătorii lui Daniel Oprița au apărut și ei cu banner pe teren în care și-au arătat susținerea pentru suporterii care sunt necondiționat alături de echipă: „Liber să fiu ultra”.