Fotbal intern

Penalty clar neacordat în Viitorul – Academica Clinceni. Sezon de coșmar pentru arbitrul Marian Barbu

05.03.2021 | 22:44
Penalty clar neacordat in Viitorul  Academica Clinceni Sezon de cosmar pentru arbitrul Marian Barbu
ADVERTISEMENT

Marian Barbu, arbitrul de la centru al partidei Viitorul Constanța – Academica Clinceni, a comis o gafă uriașă pe finalul partidei, neacordând un penalty evident pentru oaspeți la o intrare a portarului Cojocaru.

Eroarea oficialului poate să îi fi costat două puncte pe ilfoveni, care aveau 1-0 în momentul fazei în cauză, iar apoi aveau să fie egalați prin golul lui Tsoumou, în prelungirile partidei de la Ovidiu.

ADVERTISEMENT

Nu a fost prima gafă a lui Marian Barbu în acest sezon, centralul fiind protagonistul mai multor partide în care a luat decizii foarte controversate și contestate de nume importante din fitbalul românesc.

Penalty clar neacordat în Viitorul – Academica Clinceni. Chunchukov, doborât în careu de Cojocaru

Academica Clinceni avea 1-0 pe terenul Viitorului și a fost foarte aproape să aibă o șansă mare să își asigure cele trei puncte în minutul 82 al partidei de la Ovidiu. Bulgarul Chunchukov a fost busculat de portarul Valentin Cojocaru în careul formației lui Mircea Rednic, însă Marian Barbu nu a dictat nimic!

ADVERTISEMENT

Faultul a fost unul evident și a fost remarcat de comentatorul partidei, care a semnalat că „E penalty clar”. Deși Chunchukov a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar acțiunea nu s-a petrecut în interiorul suprafeței de șase metri, arbitrul de centru nu a dictat penalty, iar jocul a continuat fără probleme, cu minge de arbitru.

Penalty clar neacordat în Viitorul - Academica Clinceni. Sezon de coșmar pentru Marian Barbu
Penalty clar neacordat în Viitorul – Academica Clinceni. Sezon de coșmar pentru Marian Barbu. Foto: Captură Digisport

Supărarea ilfovenilor a fost cu atât mai mare după această decizie a lui Marian Barbu, cu cât în finalul partidei, chiar în prelungiri, Viitorul a egalat prin golul lui Tsoumou. Echipa lui Ilie Poenaru a ajuns, astfel, la patru egaluri consecutive și a ratat șansa de a câștiga trei puncte și ceva liniște în privința clasării între primele șase echipe ale campionatului.

ADVERTISEMENT
  • În minutul 82 trebuia să primească Academica Clinceni un penalty în meciul de la Ovidiu;
  • 1-0 pentru ilfoveni era scorul atunci când s-a produs faultul lui Cojocaru.

Marian Barbu a comis-o din nou. De ce greșeli a mai fost acuzat

Nu este pentru prima oară când Marian Barbu comite o eroare gravă în acest sezon al Ligii 1. Arbitrul a luat mai multe decizii pentru care a fost aspru criticat de oficialii și antrenorii mai multor echipe. Prima dată, Barbu a ieșit la rampă la începutul lunii decembrie, atunci când a luat mai multe decizii ciudate în partida FC Argeș – Dinamo 0-1.

ADVERTISEMENT

Cea mai mare eroare pe care a comis-o centralul, a fost neacordarea unui penalty evident pentru gazde, în prelungirile partidei, după un adevărat placaj făcut de fundașul Ricardo Grigore asupra lui Drăghici. Decizia a fost una care i-a înfuriat pe piteșteni. „Sunt de 50 de ani în fotbal și n-am văzut așa ceva. Placaj direct pe atacant. Ne consumăm sănătatea, familiile suferă din cauza vieții noastre. S-au dat imaginiile de zeci de ori, este infracțiune asta, furt împotriva muncii. Să se dea imaginile în Europa, se vede ca lumina zilei, ca la rugby a fost placajul”, a tunat Augustin Eduard, antrenorul de atunci al lui FC Argeș.

Placajul lui Ricardo Grigore asupra lui Drăghici. Foto: Captură Digisport
Placajul lui Ricardo Grigore asupra lui Drăghici. Foto: Captură Digisport

Următorul meci în care Barbu a fost acuzat că a comis o eroare gravă a fost cel dintre FCSB și Poli Iași, disputat la începutul acestui an și câștigat de roș-albaștri cu 3-1. Darius Olaru a susținut că a fost faultat în careu, însă Barbu nu a dat penalty, spre furia managerului FCSB-ist, Mihai Stoica. „A fost penalty la acea fază, mi-a luat piciorul, dar mă bucur am reușit să luăm cele 3 puncte”, a declarat atunci Darius Olaru.

Faza la care Darius Olaru a cerut penalty. Foto: Captură Digisport
Faza la care Darius Olaru a cerut penalty. Foto: Captură Digisport

În fine, încă o gafă uriașă comisă de Marian Barbu s-a petrecut la partida CFR Cluj – FC Voluntari 0-0. În meciul jucat la jumătatea lunii februarie, Paulo Vinicius a reușit să înscrie după un corner, însă reușita sa nu a fost validată. Edi Iordănescu a fost furios la finalul partidei și a reproșat și neacordarea unui penalty pentru echipa sa: „Mingea intră în poartă clar, după am avut penalty clar. Nu vezi golul, nu vezi nici penalty-ul, atunci ce mai vrei. După am avut un penalty la Armaș. Sunt trei greșeli mari în același meci, e viciere majoră de rezultat”.

Golul nevalidat, reușit de Paulo Vinicius în CFR - FC Voluntari. Foto: Captură Digisport
Golul nevalidat, reușit de Paulo Vinicius în CFR – FC Voluntari. Foto: Captură Digisport
  • FC Argeș, FCSB și CFR Cluj sunt echipele care au criticat prestațiile lui Marian Barbu, înaintea Academicii Clinceni;
  • 32 de ani are arbitrul din Făgăraș.

 

ADVERTISEMENT
Bărbatul al cărui braț a fost găsit în râul Dâmbovița era condamnat pentru...
Bărbatul al cărui braț a fost găsit în râul Dâmbovița era condamnat pentru crimă. Nimeni nu i-a reclamat dispariţia
A făcut show înaintea luptei, însă nimeni nu se gândea la ce avea...
A făcut show înaintea luptei, însă nimeni nu se gândea la ce avea să se întâmple în ring! FOTO La final, era de nerecunoscut
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul...
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul care a șocat o lume întreagă!
Imagini uluitoare la CFR Cluj – FCSB! Un gest caritabil, transformat într-o ironie...
Imagini uluitoare la CFR Cluj – FCSB! Un gest caritabil, transformat într-o ironie devastatoare la adresa jucătorilor lui Becali
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai...
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca...
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca nu este casatorit, dar in 2013, din senin o tanara spunea ca ii este fiica si ca vrea sa faca test de paternitate. Ce s-a aflat acum despre ea
S-A AFLAT ADEVĂRUL! Cine i-a convins pe austrieci să ne lase în SHENGEN
S-A AFLAT ADEVĂRUL! Cine i-a convins pe austrieci să ne lase în SHENGEN
Daciana Sârbu, probleme după adopția fiicei ei. Cum a reușit să le depășească
Daciana Sârbu, probleme după adopția fiicei ei. Cum a reușit să le depășească
Este bomba momentului în fotbal! Gigi Becali nu se dezminte
Este bomba momentului în fotbal! Gigi Becali nu se dezminte
Viața marcată de abuzuri și mariaje dezastruoase a actriței care te-a cucerit. Bărbatul...
Viața marcată de abuzuri și mariaje dezastruoase a actriței care te-a cucerit. Bărbatul celebru pe care l-a considerat iubirea vieții ei
„Am spart gheața! România merită în Schengen”. Austria acceptă ridicarea granițelor aeriene pentru...
„Am spart gheața! România merită în Schengen”. Austria acceptă ridicarea granițelor aeriene pentru România, cu câteva condiții
Secretul cele mai delicioase piftii a fost împărtășit de Jamila: „Din acest motiv...
Secretul cele mai delicioase piftii a fost împărtășit de Jamila: „Din acest motiv nu ne iese”. Trucul de care trebuie să ții cont
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română