Meciul dintre UTA și Rapid s-a încheiat fără ca vreuna dintre cele două echipe să înscrie, însă fazele de poartă nu au fost absente și nici deciziile controversate de arbitraj. Cristi Balaj a analizat pentru FANATIK cele două faze în care, în opinia sa, Cătălin George Roman a greșit în detrimentul giuleștenilor.
Deși a ajuns de foarte puțin timp în România și nu a apucat să se pregătească foarte mult cu echipa, Filip Stojilkovic, noul atacant al Rapidului, a fost introdus de Daniel Pancu în repriza secundă a meciului de pe Francisc Neuman. În ultimul minut de prelungiri, elvețianul a fost în centrul atenției după o fază petrecută în interiorul suprafeței de pedeapsă a „Bătrânei Doamne”.
Într-un duel cu Pospelov, el este lovit și cade în careu, însă „centralul” decide să îi ofere cartonașul galben pentru simulare. Cristi Balaj a comentat această fază în exclusivitate pentru FANATIK, iar opinia sa este că Rapid ar fi trebuit să beneficieze de o lovitură de la 11 metri: „La faza de penalty nu sunt de acord cu cei care spun că trebuie lăsat jocul să continue. Sunt două variante: penalty sau simulare. Nu ai cum să lași jocul să continue la o asemenea fază.
Un atacant care este într-o situație mai mult decât promițătoare de a finaliza nu are decât două motive să cadă: ori că a fost lovit de adversar, ori că a simulat pentru a obține o decizie favorabilă. Am văzut ce a declarat atacantul de la Rapid, dar la viteza pe care au avut-o jucătorii a fost mai mult decât o atingere. Acesta este și motivul pentru care s-au dezechilibrat ambii jucători și au căzut. La viteza jucătorilor, acel contact a avut impact pentru amândoi. Apărătorul este cel care a inițiat contactul și care a dus piciorul spre atacant și l-a dezechilibrat. Deci e penalty!”, a explicat fostul arbitru FIFA pentru FANATIK.
Deși este de părere că Rapid merita o lovitură de pedeapsă, Cristi Balaj a explicat că arbitrii de la VAR nu au greșit pentru că nu l-au chemat în fața monitorului pe arbitrul „central”. În cazul în care Cătălin George Roman le-a comunicat că a observat contactul, dar că este de părere că atacantul se folosește de acesta pentru a obține o decizie favorabilă, atunci VAR nu poate face mai mult.
„Este penalty, dar cei de la VAR sunt acoperiți să nu-l cheme pe George Roman să revadă faza dacă el spune că atacantul se folosește de acel contact pentru a obține o lovitură de la 11 metri. Dacă arbitrul a considerat că atacantul s-a folosit de acel contact pentru a simula, cei din camera VAR nu pot să-i conteste decizia. Trebuie să recunoaștem că este o fază grea”, a mai explicat Cristi Balaj.
Jayson Papeau, fostul fotbalist al Rapidului, a ajuns sub comanda lui Adrian Mihalcea în acest sezon și a fost introdus împotriva Rapidului în minutul 61. El a văzut un cartonaș galben 15 minute mai târziu, iar în minutul 83 a fost la un pas să fie eliminat. George Roman l-a iertat pe atacantul arădenilor și nici VAR-ul nu a intervenit pentru al doilea cartonaș galben, așa cum noile reglementări le permit arbitrilor începând cu acest sezon.
În timpul unei faze de construcții a „Bătrânei Doamne”, francezul a avut un atac întârziat asupra lui Cătălin Vulturar, încercând să agațe o minge. Talpa sa se duce destul de agresiv pe piciorul mijlocașului de la Rapid, iar Cristi Balaj este de părere că Papeau nu ar fi trebuit să scape fără eliminare: „Da, Papeau merita eliminat. Face un atac imprudent, cu talpa. Îl ștampilează. Trebuia să primească al doilea cartonaș galben”, a conchis Cristi Balaj.