News

Pensiile și salariul minim din România vor crește. Anunțul așteptat de milioane de români, făcut de premierul Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a făcut un anunț așteptat de milioane de cetățeni. De la 1 ianuarie 2023, pensiile și salariul minim din România vor crește.
03.10.2022 | 17:47
Pensiile si salariul minim din Romania vor creste Anuntul asteptat de milioane de romani facut de premierul Ciuca
Nicolae Ciucă, anunț privind pensiile și salariul minim din România. Cu cât se vor majora. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În urmă cu câteva zile, premierul Nicolae Ciucă a avansat trei variante procentuale privind creșterea pensiilor în 2023: 10%, 11% și 15%.

Nicolae Ciucă, anunț privind pensiile și salariul minim din România. Cu cât se vor majora

În cele din urmă, se pare că în coaliția PNL – PSD – UDMR s-ar fi ajuns la un consens. Va fi urmată calea de mijloc a majorărilor.

ADVERTISEMENT

Luni, după ședința Biroului Politic al partidului său, liderul PNL a declarat că procentul cu care se pot majora pensiile trebuie să fie acela prin care nu se produce un deficit mai mare la buget.

Astfel, el a menţionat că, în acest moment, limita de creştere a pensiilor este de aproximativ 11%.

ADVERTISEMENT

”Am discutat şi în PNL, procentul cu care putem creşte pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%”, a afirmat Ciucă, la o întâlnire cu presa.

Întrebat de jurnaliștii prezenți la conferința de presă de la sediul PNL de ce s-a ajuns doar la acest procent, cu toate că erau vehiculate măriri mai mari ale pensiilor, primul-ministru a spus:

ADVERTISEMENT

”Propuneri au venit din mai multe direcții, de la mai mulți oameni. Noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea și să venim cu acele propuneri care sunt sustenabile pe bugetul de stat”.

Consens pentru ca salariul minim să ajungă la 3.000 de lei

Premierul a vorbit și despre majorarea salariului minim brut pe economie. Ciucă a spus că noul prag al acestui venit, de 3.000 lei, a fost propus de toţi liderii coaliției.

ADVERTISEMENT

”Propunerea acestei creșteri a fost susținută de către noi toți pentru că ne-am ghidat după ceea ce putem să facem din punct de vedere al bugetului.

Asta ne putem permite. PNL a venit inclusiv cu cea propunere de scutire de taxe a pensiilor care ating 3.000 de lei. Nu s-a întâmplat pentru că ea produce efecte în lanț”, a mai precizat premierul Nicolae Ciucă.

ADVERTISEMENT