O nouă țeapă dată de o româncă unui cetățean străin. O româncă a fost condamnată la șase ani de închisoare după ce a înșelat un pensionar spaniol, convingându-l să-i ofere aproape un milion de euro.
Cei doi au avut o relație de opt ani, dar atunci când bărbatul a rămas fără bani, femeia l-a părăsit. Simțindu-se trădat, pensionarul a decis să o acționeze în instanță și a obținut câștig de cauză, conform Digi24.
Relația dintre cei doi a început în 2015, când s-au cunoscut într-un club unde românca lucra. Spaniolul, care era profesor, a fost profund îndrăgostit și timp de opt ani i-a oferit bani femeii, de fiecare dată când aceasta îi cerea.
Femeia îl convingea că are nevoie urgentă de bani pentru diverse motive, cum ar fi o operație medicală sau probleme financiare ale rudelor sale, pentru a plăti datorii sau pentru achiziții.
Astfel, spaniolul i-a dat în total nu mai puțin de 922.000 de euro, bani pe care nu îi avea, dar pe care i-a obținut prin împrumuturi de la bănci, prieteni și vânzându-și proprietățile.
Când femeia i-a cerut din nou o sumă mare, pe care el nu o mai putea furniza, aceasta a considerat că este momentul să pună capăt relației. Spaniolul, devastat emoțional, a realizat că a fost manipulat și a decis să o dea în judecată.
Abia în 2021, femeia a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru faptele sale. A fost obligată să restituie banii însă a fugit din Spania. Procesul a fost unul de durată, în care românca a participat în calitate de acuzată.
Mai mult decât atât, avocații femeii spun că banii au fost pentru „servicii sexuale”. Astfel, s-ar fi ajuns la un total de peste 300.000 de euro pe an, adică 842 de euro pe zi, scrie ziare.com.
Ea și-a apărat acțiunile, susținând că banii erau un merit pentru serviciile sale și pentru rolul de parteneră de viață, pe care l-a jucat pentru spaniolul în vârstă.
În cele din urmă, instanța a decis condamnarea sa la șase ani de închisoare și obligarea la restituirea sumei de bani. Cu toate acestea, femeia a dispărut, fiind acum căutată la nivel internațional, iar recuperarea banilor transferați în conturile din România se dovedește a fi extrem de dificilă.