News

Pensionarii care primesc între 2000 și 4000 lei, după recalcularea de Paște! Care sunt oamenii cu pensii mărite

31.03.2019 | 23:41
Ministrul Muncii anunță pensii mai mari

Vești bune pentru o anumită categorie de pensionari. Vor primi bani mai mulți, începând cu luna aprilie. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Muncii, Marius Budăi. Zeci de mii români vor avea parte de pensii de până la 4.000 de lei, în urma recalculării pensiilor din grupele I și II de muncă.

Ce spune ministrul Muncii despre recalcularea pensiilor

Procesul de recalculare a  pensiilor românilor care se încadrează în grupele de muncă I și II a luat startul în luna octombrie 2018. Vorbim așadar de circa 100.000 de pensii, iar recalcularea va dura până la sfârșitul lunii septembrie 2019.

Ministrul Muncii anunță că o serie de decizii au fost deja expediate, urmând ca din luna aprilie, chiar înaintea sărbătorilor pascale, oamenii să aibă parte de pensii majorate. „Începând de luni facem plata aferentă lunii aprilie, până pe 15 aprilie toţi pensionarii vor avea banii acasă, indiferent de forma de plată. Într-adevăr, sunt creşteri spectaculoase pentru cei din grupele I şi II de muncă, cărora nu li s-a acordat punctaj.

Sunt peste 33.000 de decizii deja expediate, majoritatea din ele sunt deja şi puse în plată. Suntem în dinamica pe care mi-am dorit-o, de aceea le mulţumesc colegilor de la Casele de pensii. S-a lucrat 24 din 24, iată că acum suntem în postura să dăm veşti foarte bune acestei categorii de pensionari. Acea majorare de la 1 septembrie, în ciuda declaraţiilor panicoase a colegilor din Opoziţie, banii sunt prinşi în buget” , a declarat Marius Budăi.

Anunțul ministrului Muncii, Marius Budăi
Anunțul ministrului Muncii, Marius Budăi

Cine va avea parte de pensii mai mari

Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că procesul de recalculare se va încheia la data de 30 septembrie 2019 și vizează două categorii de persoane: „cele care vor solicita deschiderea drepturilor de pensii începând cu luna august 2018, atât din punct de vedere al reducerii vârstei standard de pensionare, cât şi din punct de vedere al stagiului complet de cotizare care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual și anumite categorii de pensionari cu drepturi în plată, care vor beneficia de recalcularea acestor drepturi prin utilizarea – la determinarea punctajului mediu anual – a unui stagiu complet de cotizare mai mic decât cel utilizat iniţial”.

De asemenea, potrivit CNPP, vor fi avute în vedere următoarele:

  • persoanele care au realizat un număr determinat de ani în condiţiile fostei grupe I de muncă (anterior datei de 01.04.2001) şi în condiţii speciale de muncă, pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu 1 până la 12 ani, în funcţie de numărul de ani de stagiu de cotizare realizaţi în aceste condiţii, sub rezerva realizării stagiului complet de cotizare prevăzut de legea nr. 263/2010;   
  • anumite categorii socio-profesionale care sunt încadrate în condiţii speciale de muncă şi care beneficiază de o reducere mai mare de 12 ani a vârstei standard de pensionare, precum şi de un cuantum majorat al pensiei prin utilizarea  – la determinarea punctajului mediu anual – a unui stagiu complet de cotizare mai mic decât cel general; sub rezerva realizării unui anumit număr de ani lucraţi în aceste locuri de muncă;     
  • pensionari care au beneficiat de majorarea prevăzută la art.169`1 şi care – până la   data de 31.12.2015 – au avut drepturi stabilite sau recalculate prin utilizarea unui stagiu de cotizare mai mic decât cel general, datorită unor reglementări cu caracter special sau a dispoziţiilor unor hotărâri judecătoreşti; 
  •  pensionari cu drepturi deschise între data de 01.01.2011 şi data intrării în vigoare a prezentei legi şi care au desfăşurat un număr determinat de ani în condiţiile  speciale prevăzute la art. 30 alin.1, lit. d). e) şi f) din Legea nr.263/2010.

În ceea ce priveşte recalcularea pensiilor cuvenite sau aflate în plată la data de 1 august 2018, procedura instituită prin Legea nr.221/2018 prevede că: 

  •    Recalcularea se realizează din oficiu, nefiind necesară formularea şi înregistrarea unor cereri; o    Recalcularea se va realiza în perioada 01.10.2018 – 30.09.2019;
  •     Drepturile recalculate se cuvin şi se acordă de la data de 01.10.2018, indiferent de data emiterii/comunicării deciziei de recalculare În ceea ce priveşte recalcularea drepturilor aflate în plată, Legea nr.221/2018 nu se referă la persoanele care:   şi-au deschis drepturile de pensie anterior datei de 01.01.2011 dar au beneficiat de majorarea punctajului mediu anual în conformitate cu prevederile OUG nr.100/2008, ale OUG nr. 209/2008, ale Legii nr. 218/2009 şi ale art. 169 din Legea nr.263/2010;   
  •  şi-au deschis drepturile de pensie după data de 01.01.2011, dar au făcut obiectul Legii nr.155/2016 (minerii din subteran, personalul din zonele I şi II de radiaţii);
  •  şi-au deschis drepturile de pensie după data de 01.01.2011 dar au realizat activităţi încadrate în condiţii speciale, altele decât cele prevăzute la art.30, alin.1, lit. d), e) şi f)” ,se arată în comunicatul transmis de Casa Națională de Pensii Publice.