News

Pensionarii, „tinerele speranțe” ale politicii. AUR, partidul cu cei mai bătrâni parlamentari

04.05.2021 | 16:50
Pensionarii tinerele sperante ale politicii AUR partidul cu cei mai batrani parlamentari
Septuagenarii AUR Lucian Feodorov și Mircia Chelaru. Sursa foto: Facebook Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Deși intrat pentru prima dată în Parlamentul României și este condus de un tandem de politicieni relativ tineri, Claudiu Târziu și George Simion, AUR are cea mai mare pondere de parlamentari în vârstă, cu oameni care ajunși la pensie sau în apropierea ei își fac debutul în politica mare.

Parlamentul ales anul trecut nu este unul mai tânăr decât cel precedent, deși membrii săi au fost aleși după epurarea listelor PSD de către Marcel Ciolacu și creșterea numărului de parlamentari PNL și USR-PLUS, mulți dintre ei aflați la primul mandat.

ADVERTISEMENT

Însă media de vârstă crește datorită AUR care, pe lângă unii deputați și senatori foarte tineri, a trimis în Parlament și cele mai multe persoane născute în anii 50, dacă raportăm la ponderea fiecărui partid în forul legislativ.

Septuagenarii AUR Lucian Feodorov și Mircia Chelaru

La Camera Deputaților, sunt 23 de membri născuți înainte de 1 ianuarie 1960. În top 10 al celor mai vârstnici deputați, regăsim nu mai  puțin de cinci care au fost aleși pe listele AUR. Cel mai bătrân parlamentar este Lucian Feodorov (78 de ani), urmat de generalul Mircia Chelaru (71 de ani), ambii de la AUR. Pe locul 3 este deputatul Aurel Nechita (PSD), în vârstă de 70 de ani. Următorii sunt Ibram Iusein (minorități, 69 de ani) și Seres Denes (UDMR, 69 de ani).

ADVERTISEMENT

Cel mai bătrân liberal, Corneliu Olar (62 de ani) ocupă locul 16 în clasamentul pe vârstă, iar primul de la USR-PLUS este Nicu Fălcoi (54 de ani), abia pe locul 61. De altfel, ca partid intrat în Parlament în 2016, USR contribuise la scăderea substanțială a vârstei medii a aleșilor având la acea vreme majoritatea parlamentarilor săi cu vârste între 30 și 40 de ani.

La Senat vârsta medie este mai mare în mod inevitabil ținând seama că cei aleși trebuie să aibă cel puțin 33 de ani, potrivit Constituției, pe când la Cameră vârsta minimă este de 24 de ani. De asemenea, este o practică destul de răspândită ca politicieni mai în vârstă aflați pe final de carieră să se mute la ultimul mandat de la Camera Deputaților la Senat.

ADVERTISEMENT

Aproape două decenii diferență între cei mai bătrâni senatori de la PSD și USR

Cei mai bătrâni senatori sunt Ion Prioteasa (PSD, 71 de ani), Ion Rotaru (PSD, 68 de ani), Dorinel Cosma (AUR, 66 de ani), Mircea  Dăneasă (AUR, 66 de ani) și Lucica Dina Muntean (PNL, 66 de ani). În afară de primii doi, toți sunt la primul mandat de parlamentar.  Fejér Lászlo-Ödön este cel mai în vârstă senator UDMR la 60 de ani, pe când „decanii de vârstă” ai USR-PLUS sunt Radu-Mihai Mihail și Cristian Ghica, ambii de 52 de ani.

Crește proporția parlamentarilor de vârsta a doua

Potrivit unor calcule realizate la începutul acestei legislaturi de Politoscop, nu există diferențe mari între media de vârstă din legislatura 2016-2020 și cea în curs. Astfel, după alegerile din 2016 media era de 43 de ani la deputații femei și 46 la bărbați. În cazul Senatului, mediile erau de 46 la femei și  51 la bărbați. La momentul constituirii acestui  Legislativ mediile de la Cameră erau de 44,5 ani la femei și 46 de ani la bărbați, iar la Senat de 48,4 ani la femei și 50 de ani la bărbați.

ADVERTISEMENT

Datele sunt cumva surprinzătoare în condițiile în care în Legislativul precedent erau mai mulți parlamentari în vârstă de peste 60 de ani la momentul când fuseseră aleși, în decembrie 2016, precum Leon Dănăilă (PNL, 83 de ani), Teodor Meleșcanu (ALDE, 76 de ani), Eugen Durbacă (74 de ani), Nicolae Bacalbașa (PSD, 73 de ani) ș.a. Media de vârstă a crescut peste patru ani întrucât partidele au pus mai puțin tineri pe liste, în favoarea celor din intervalul 40-50 de ani. De asemenea, dacă USR contribuise la scăderea mediei de vârstă acum patru ani, noul partid al legislaturii 2020-2024, AUR, a ridicat-o.

ADVERTISEMENT