Miodrag Belodedici este o legendă a fotbalului românesc și nu numai. El a intrat în istorie fiind unul dintre puținii fotbaliști care au câștigat două Cupe ale Campionilor cu două echipe diferite, Steaua București și Steaua Roșie Belgrad. Puțină lume știe, însă, drama prin care a trecut după retragerea din fotbal.
Miodrag Belodedici este unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut România în istoria sa. El a fost un fotbalist genial, care a devenit de două ori câștigător de Cupa Campionilor în cariera sa, în 1986 și 1989.
El a câștigat cel mai râvnit trofeu la nivel de cluburi atât cu Steaua București, cât și cu Steaua Roșie Belgrad, două echipe de suflet ale sale. La emisiunea „Oldies But Goldies”, Andrei Vochin a vorbit despre momentele dificile din viața fostului fundaș, la câțiva ani după retragerea din fotbal:
„Împreună cu Andrei Niculescu, în 2004, ne-am oprit la Valencia. El se retrăsese (n.r. – Belodedici). Jucase la Valencia și se stabilise cu familia acolo. Era după divorțul cu Sandra Macovescu. Este femeia cu care are o fată, care deja e mare. Divorțul l-a durut extrem de tare, atât sufletește, cât și financiar. Casa de acolo a rămas soției. Era deprimat, amărât. Belo este o fire extraordinar de emoțională și este legat de valori tradiționale. El toată viața și-a dorit ca la bătrânețe să aibă o familie cu 4-5 copii și să stea pe bătătura unei case.
«Să crezi că toată viața ta e familia, să divorțezi și să-ți vezi fetița o zi pe săptămână. Să fii român cu suflet de sârb și să ajungi să trăiești în Spania. Să te pregătești să faci Paștele singur. Să te numești Miodrag Belodedici și să primești vizita a doi ziariști cărora să le spui: Pentru mine nu mai există acasă». Nea Johnny, un titan al presei noastre, a știut să prindă exact emoția asta pe care am întâlnit-o acolo. E un material din 2004.
Între timp, acasă pentru el a devenit România. El ajunsese de la un câștig de 50.000 de dolari pe lună, să lucreze la un club privat de fotbal, cu două grupe de copilași, iar salariul său era de 900 de euro pe lună, în condițiile în care pierduse toată averea. Din ce am înțeles, s-au judecat pe legea spaniolă și aceasta e cumva împotriva celui care rămâne fără copil în grijă”, a povestit Andrei Vochin la „Oldies But Goldies”.
În cadrul emisiunii „Oldies But Goldies”, Andrei Vochin a povestit că „Belo” a fost încă din tinerețe bun prieten cu Gabi Balint și Gică Hagi, însă el a fost tot timpul puțin diferit față de ceilalți doi. Când prietenii săi fugeau imediat în vacanță după terminarea campionatului, Belodedici nu se grăbea la distracție, ci mai întâi voia să ajungă acasă pentru a-și îmbrățișa nucul din curte:
„El încă din copilărie a fost un altfel de om. Cei mai buni prieteni ai lui erau Balint și Hagi. Când se termina campionatul, ei fugeau la Constanța imediat. Mergeau să se distreze. Belo nu venea niciodată din prima cu ei. El le spunea tot timpul că trebuie să se ducă acasă, în Banatul sârbesc. «Ce să faci, mă, Belo?». «Eu trebuie să merg să-mi îmbrățișez nucul». L-am întrebat acum câteva zile dacă-l mai are. A zis că l-a tăiat pentru că-i omora casa, dar că a plantat unul tânăr.
El este legat foarte mult de locul lui din sat, este legat de mama lui, pentru că tatăl a murit de tânăr. În 2024 era în delegația României pentru Euro și trebuia să stea o lună. El a cerut voie să nu meargă acolo, pentru a sta cu mama lui care este bătrână și bolnavă”, a mai spus Andrei Vochin la „Oldies But Goldies”.
Miodrag Belodedici i-a povestit lui Andrei Vochin momente de colecție din copilăria sa, cu cei doi bunici, care îl îndemnau să o lase mai ușor cu fotbalul și să aleagă o profesie care să-i poată asigura o pâine. Peste ani, când Belodedici a devenit jucătorul Stelei, fostul fundaș le-a oferit bătrânilor săi o replică fabuloasă:
„Îmi povestea de bunicii lui: unul era croitor, iar celălalt era fierar. Unul făcea roți pentru căruțe, iar altul făcea cojoace. Îmi povestea că mergea cu bunicul lui să scoată mierea din stupi. Avea și vaci, avea și oi. «Eu în fiecare dimineață în care mă trezeam aveam borcănelul cu miere la capul patului și oala cu lapte cald, direct la vacă, și cu asta începeam ziua».
Bunicii lui tot timpul îi ziceau să termine cu mingea, că n-o să-i dea mingea de mâncare. După ce a semnat cu Steaua și a câștigat ce a câștigat, în primele vacanțe în care se ducea acolo îi chema pe cei doi bunici și număra banii: «10, 20, 30, 40, 50 … 1000… 2000. Ia uite, bă, ce mi-a dat mingea aia!»”, a mai povestit Andrei Vochin.
După ce a divorțat de Sandra Macovescu, alături de care are o fiică, Miodrag Belodedici și-a refăcut viața alături de Cornelia, actuala sa soție. Cei doi au fost extrem de discreți și s-au căsătorit în urmă cu câțiva ani, însă publicul larg nu a știut acest lucru, mai ales că fostul fotbalist al „Generației de Aur” nu deține rețele de socializare și nu își expune public orice pas al vieții sale.
„Apropo de discreție, m-am amuzat că anul trecut, când am mers împreună la dineul Generației de Aur, presa m-a numit ‘iubita lui Belodedici’. M-am simțit ca-n tinerețe (n.r: râde). Soțul meu încă este privit ca un ‘tip’ cu iubită, nu ca un bărbat cu nevastă (n.r: râde). Bravo lui!”, a declarat Cornelia Belodedici pentru okmagazine.ro.