FANATIK a realizat un reportaj eveniment de Sărbători cu Gabi Balint în casa-muzeu a copilăriei sale de la Sângeorz-Băi. În prag de 63 de ani, pe care-i împlinește la 3 ianuarie, fostul mare fotbalist al Stelei și al naționalei face dezvăluiri emoționante: „Noua mea pasiune e tot ce visam. Parcă acum m-am născut!”.
Primul loc unde m-am oprit cu Gabi Balint când am intrat în Sângeorz a fost stadionul lui Hebe. „Eee, aici am început eu fotbalul, nici tribune nu erau. Stăteam după gard la meciurile echipei mari și țipam la tata. Iar când conduceam și prindeam mingea, o aruncam colo în Someș!”, începe Gabi. Acum este o arenă cochetă, cu gazon impecabil, inclusiv cu nocturnă. Și asta pentru o formație de liga a patra. Gabi ne-a primit chiar la el acasă, pentru că am insistat să mergem la Sângeorz, la casa-muzeu în care a copilărit, și nu la Bistrița unde s-a mutat în ultimii ani.
În fața scării blocului se conversează cu vecinii despre garajele din spate, mai ales că sunt niște lucrări acolo. Ne arată dealul de vizavi de unde se dădea cu sania, dar și cu schiurile cu care s-a oprit o dată în peretele blocului! Urcăm la apartamentul cu două camere, Gabi pune de-o cafea pentru povești, apoi dă drumul la… povești. Deși pe Gabi Balint îl știu toți microbiștii, aflăm după două ore că abia acum îl descoperim pe Gavrilă Pele Balint. Să-l lăsăm pe el să ne poarte prin câțiva zeci de ani de istorie.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/12/20251030111819-scaled.jpg)
„În ultimii ani eu m-am retras acasă, la Bistrița. De fapt, acasă pentru mine înseamnă Sângeorz-Băi, pentru că aici m-am născut, aici am crescut. Era o casă de nașteri pe vremea aceea, cu moașe. Mi-a povestit tata că a doua zi după Revelion a trebuit să o ducă pe mama la casa de nașteri cu o sanie cu cai. El era saxofonist, avea o orchestră și cântaseră programul de Revelion pentru bolnavii care veneau în stațiune.
Primii 6 ani am stat în stațiune, unde ai mei aveau o cameră cu de toate, inclusiv cu șoareci… Apoi ne-am mutat la bloc, am primit apartamentul acesta în care stăm și povestim acum.
Aici am copilărit până la 15 ani când am plecat la Luceafărul. În peretele ăla de jos de la bloc, pe care ți l-am arătat când am urcat, am șutat mii și mii de mingi. În dormitorul meu, ușa era poarta, făceam o minge din ciorapii maică-mii și dădeam gol, dar și comentam: «Balint, România, e ultimul minut, e 0-0 și… goooool Balint!». Era o nebunie totală în casă, săream singur, aveam mereu în cap să dau golul ăla care aduce victoria! Așa îmi închipuiam de atunci ce voi face în fotbal…”
„Prima minge am avut-o la 11 luni, abia învățasem să merg. Cel puțin asta demonstrează poza… Apoi mingile de 13 lei și de 35 de lei. Le spărgeam des, dar după ce am învățat să le vulcanizăm, să punem petice, a fost altceva. Îmi făcusem atelier de vulcanizare acasă! Dar să revenim puțin în trecut, la ai mei. Tata și prietenii lui au înființat echipa Hebe Sângeorz Băi, undeva prin 1956. Tata terminase junioratul la Cluj, l-au trimis să joace la Vișeu de Sus, dar fratele lui geamăn și bunicul l-au convins să vină acasă și să facă echipă aici. Avea vreo 17 ani. Așa a cunoscut-o și pe mama, care era săsoaică. Mai târziu colegii mă tachinau că sunt corcitură, cu mama nemțoaică și tata ungur!
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/12/20251030111829-scaled.jpg)
Prima legitimație mi-au făcut-o la 11 ani, dar nu m-am dus să joc cu cei de 18 ani. La 13 ani l-au pus pe tata antrenor la juniori și atunci am început să joc. Eu eram cel mai mic, am terminat pe locul 2 în liga județeană. Noi jucam în deschidere la echipa mare. La 14 ani și jumătate m-a luat la echipa mare. Deci la 15 ani jucam în Divizia C. În deplasare era greu de tot, mi-era rău de pe autocar, nici nu atingeam mingea…”
În ultimul timp încerc să selectez meciurile la care mă uit, pentru că sunt foarte multe. Caut rezumatele la cele care mă interesează și nu le pot urmări în direct” – Gabi Balint
„Pe vremea mea, dacă aveai tată măcelar, șef de restaurant sau barman, erai și boier, și fotbalist. Așa am ratat primul trial la națională, când mă trimisese nea Jean Pădureanu. Am ratat și a doua selecție, apoi, la a treia, la Sighișoara, aveam 15 ani. I-am zis unui prieten de bloc că dacă nici acum nu reușesc, nu mă mai întorc acasă… Îți dai seama ce era în capul meu? M-au selectat și tocmai s-a făcut Luceafărul, cu două echipe, A și B. M-au luat la A!
Am venit acasă super-bucuros, dar peste o lună trebuia să plec la București. Dar nu am mai vrut… Eram în bucătărie cu mama și cu tata, am început să plâng! Mama îmi ținea partea. Tata, însă, ferm: «Dacă vrei să ajungi fotbalist, mergi la București. Acolo te văd toți. Dacă nu vrei, rămâi acasă și poate ajungi să joci la Bistrița…». Tata mi-a zis să merg la București o săptămână, două, să văd cum e, apoi luăm o decizie. Avea un prieten în Rahova. Acolo am stat până a început școala la Electroaparataj. După vreo lună i-am zis că parcă-mi place la București și mai stau. O dată pe săptămână vorbeam la telefon, mergeam la poștă și făceam comandă cu taxă inversă. M-am adaptat repede. Îmi trimitea 100 de lei pe lună, să merg la o prăjitură și un suc”.
„Tata a venit după o perioadă la București ca să mă verifice. Ce fac, dacă merg la școală, dacă învăț bine. A venit la cămin, la Luceafărul. Unii fumau, muzica tare, jucau rummy, era cam golăneală. A întrebat de mine și i s-a spus că sunt la școală. Era cam la 100 de metri de cămin la Electroaparataj. M-a văzut la pauză în uniformă, îmi cumpăram un corn. S-a dus la diriginte, a vorbit cu el, i-a spus dirigintele că sunt băiat cuminte, că învăț bine. Nu am rămas corijent niciodată, dar e adevărat că nu am mai fost premiant ca la Sângeorz.
La București nu am mai avut atâta timp de învățat pentru că erau turnee multe. Tata mi-a zis că nu vrea note mari, dar să nu rămân corijent! Și așa a fost. Am îmbinat la București și fotbalul, și școala”.
„Marele meu regret este că nu am apucat să-l întâlnesc pe Pele între patru ochi. Poate dacă mă chinuiam puțin și făceam un drum când mai venea prin Europa, aș fi reușit să ne vedem. Tata chiar i-a scris o scrisoare, dar bineînțeles că nu a primit vreun răspuns la câte milioane primea Pele… A bătut-o la mașină, a redactat-o în franceză cu ajutorul unei profesoare de aici din Sângeorz și a așteptat toată viața un răspuns de la Pele. Tata îi scria că are un băiat pe care-l cheamă Pele… Dar să știi că mă mândresc cu autograful lui, «Pentru Gabi Balint Pele de la prietenul Edson Pele!». Mi l-a adus Gică Hagi de la Pele și l-am înrămat în muzeul meu de aici, de la Sângeorz”.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/12/20251030111325.jpg)
A fost momentul în care am început să vorbim mai puțin despre fotbal și mai mult despre ce face Gabi Balint când nu se uită la meciuri. Și, normal, focusul a ajuns la pasiunea pentru muzică, mai alec că eroul nostru îi dă semnificații speciale. „Zici că mi s-a împlinit visul”, spune Gabi și i se luminează toată fața.
„Sunt liniștit, m-am retras acasă. Mă bucur că l-am mai prins și pe tata câțiva ani și ne-am văzut des, zi de zi. Ne-am renovat la țară o casă săsească din 1898, în amintirea mamei mele care era săsoaică. I-am și pus numele de Erica, la fel cum o chema și pe mama. E undeva în drum spre Cluj, o căsuță frumoasă, cu grinzi de lemn semnate în germană din 1898!
Acolo am teren, un câine, Prince, născut pe 7 mai, asta apropo de destin. Face 8 ani la anul. Avem traseul nostru de 5 kilometri zilnic, dar cam obosește în ultimul timp. Merg la casă în fiecare zi, mai fac una-alta, sunt multe lucruri de meșterit. Vara am de tăiat iarbă de înnebunesc, dar fac mișcare și asta-mi place. Am și o livadă de 50 de pomi fructiferi”.
„Mi-e tot mai greu să mă duc la București, la emisiuni la Digi, dar mi-am făcut studioul meu aici și intru în direct. Am liniște, tot ceea ce am nevoie. Am mai primit propuneri din fotbal, dar nu mai pot să am un program strict. Mi-a ajuns! Acum fac muzică, fac animație. Eu întotdeauna am fost creativ. Puțină lume știe că mi-am făcut studio de muzică de când jucam la Burgos. Am dat atunci vreo 15.000 de dolari pe scule. Începusem să lucrez pe computer, pe McIntosh. Doar pe programul de muzică Cubase am plătit 3.000 de dolari! Și azi mai lucrez pe el… Apoi mi-am luat sintetizatorul pe care-l avea Stevie Wonder!
Prima oară când mi-am făcut studioul mă uitam la scule și la restul și ziceam «Frate, ce fac eu acum?». Până atunci mă jucam pe un sintetizator mic și am înregistrat o casetă, i-am dat-o lui Hagi la Real Madrid și-i plăcuse tare unui coleg de-al lui. Nu-mi mai amintesc cine era… La Burgos veneam de la antrenament, luam cărțile și stăteam ore întregi să studiez. Acum îți spune Chat GPT imediat totul. Citeam, învățam, am făcut două clipuri acolo în Spania. M-au și filmat televiziunile din Catalunia”.
„Acum zici că m-am culcat într-o seară, m-am trezit a doua zi și mi s-a împlinit visul. Adică să se inventeze ceva cu inteligența artificială în așa fel încât tot ce am înmagazinat eu în anii ăștia… Ce am vrut să fac ca muzică, melodii înregistrate pe telefon, în mașină… Deci tot ce cântam eu în mașină să bag într-un program și să-mi scoată melodia! S-a împlinit visul ăsta! Am făcut acest prim album cu Dracula și mai am unul în pregătire. L-am pus pe Youtube. Să nu crezi acum că toată lumea o să asculte muzica lui Gabi Balint, dar am zis hai să vedem de curiozitate.
Toate filmele care s-au făcut despre Dracula aminteau că este un personaj din Transilvania, dar nimeni nu amintea că de la Vlad Țepeș e legenda. Dracula, un vampir! Am făcut povestea pornind de la soția lui, Elisabeta. Cum se despart când pleacă la război, ea se sinucide când află că a murit, el se întoarce și înnebunește când aude și începe să omoare stânga-dreapta. De aici se transformă în Dracula, bând sângele victimelor. Ea din Rai îi cântă o melodie, el de jos face la fel, sunt multe balade frumoase. Totul e o poveste rock, care se termină cu valsul dintre el și moarte, prietena lui cea mai bună”.
„La vârsta mea, pasiunea a devenit muzica, tot ceea ce visam. Chiar mă gândesc dacă n-oi fi murit și sunt undeva în altă viață… M-am culcat și m-am trezit. AI-ul a devenit o unealtă. Nu e ca și cum AI mă face acum compozitor și interpret. Nu! Eu vreau doar să-mi exprim niște gânduri pe care le am mai de mult. De exemplu am o melodie pe care o fredonez de când aveam 6 ani, nu am uitat-o! Ceva despre cowboy, îmi plăceau filmele western și mă vedeam cu chitara, cântând. I-am pus numele «California». Mă gândeam să o dau unui cântăreț de la noi să o facă, pentru că sunt în relații bune cu mulți. O am pe creier! Dar i-am dat-o programului și când mi-a scos-o am avut un șoc. «Bă, nu se poate!», mi-am zis. Muzica pe care o produc acum mi-a colorat vârsta. O am în sânge!”.
Fotbalul era altceva, l-am jucat, l-am simțit. Dar muzica e pasiunea mea. Dacă nu eram fotbalist, sută la sută eram în muzică, pentru că sunt creativ. Aranjez melodiile, le produc, trebuie să simți cum trebuie să sune, să scoți un instrument dacă nu-ți place. Muzica am avut-o în sânge! Am și acum discuri vechi pe care le ascultam de la 4-5 ani” – Gabi Balint
„Și să-ți mai spun o chestie, poate surprinzătoare. Dacă eu am o rușine, mai bine zis o timiditate, aceea este să cânt vocal, undeva pe o scenă. Am făcut-o la 30 de ani de la Cupa Campionilor, cu Proconsul, cu Bodo. Am fost la repetiții cu ei, m-am pregătit, dar când a fost să cânt live la Berăria H am avut niște emoții incredibile. Când m-au chemat pe scenă, deja am început să tremur! Aveam o problemă cu versurile, nu le mai țineam minte… Era un monitor jos și m-a ajutat. De fapt și ei cântă cu monitor! Am cântat, m-a aplaudat lumea, a ieșit bine, dar ce emoții! Nu-mi pot învinge timiditatea asta! Când eram mic, am fost solist la cor aici la școală. Nu ai crede asta la ce îți povestesc…”
„Țin minte că am luat bătaie la un meci al lui Hebe pe când aveam vreo 7-8 ani. După partide intram pe teren să-l îmbrățișez pe tata, să simt mirosul de iarbă, de transpirație, de fotbalist adevărat. Arbitrul ne dăduse un penalty, apoi l-a anulat, și după meci lumea a intrat pe teren să-l ia la rost. Atunci m-au prins și pe mine acolo, am încasat ceva pumni. Tata s-a enervat și i-a dat cu mingea-n cap arbitrului, apoi a primit doi ani de suspendare! Dar a continuat să joace pentru că făcea cu schimbul cu fratele lui geamăn, o repriză unul, o repriză altul și nu se prindea nimeni… După un an, tata a trimis o scrisoare la FRF, și-a bătut-o singur la mașină. Își cerea scuze că a greșit și a fost iertat. Nu-ți vine să crezi cine i-a semnat răspunsul: Ion Alecsandrescu, «Sfinxul», care era vicepreședinte la Federație, și care m-a luat ulterior la Steaua”.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/12/20251030112107.jpg)
Tata a murit la puțin timp după Helmuth. Era în spital și nu am vrut să-i spun, dar vorbeau asistentele în salon și așa a aflat. Ținea mult la Helmuth, se uita mereu la o poză în care eram eu cu Helmuth, cu Cupa Campionilor Europeni” – Gabi Balint
„Nea Jean Pădureanu m-a luat la Gloria de la Sângeorz pe un vițel! E poveste frumoasă și asta… Vițelul acela l-a luat unchiul meu, fratele geamăn al lui tata… Nea Jean credea că el e tata, pentru că ți-am zis că semănau foarte mult. Tata era plecat cu mama la rude în Germania… Unchiu-meu s-a dat drept tata, s-a văzut cu nea Jean și a luat vițelul. Era un șmecher. I-a zis lui tata când s-a întors din Germania: «Vezi că fii-tu e la Bistrița transferat și am luat și-un vițel!». Așa s-a întâmplat primul transfer din cariera mea, de la Sângeorz la Bistrița. Nea Jean a avut mare grijă de mine, mi-a și mărit salariul înainte să plec la Steaua”, dezvăluie Gabi.
„Steaua s-a mișcat mai repede decât Dinamo și Craiova… Toate trei m-au dorit. I-am avut antrenori la loturi pe Costică Toma și pe Nelu Nunweiller. Nea Costică mă împingea către Steaua, nea Nelu către Dinamo. Între timp a intrat pe fir și Craiova. Făcusem un meci incredibil cu ei în Cupă, în decembrie 1980. Tata înregistrase cu casetofonul, de pe radio, comentariul de la meciul ăla. Echipa mare a Craiovei, cu Ștefănescu, Balaci, Țicleanu, abia ne-a bătut 2-1, cu al doilea gol din ofsaid. Eu am scos un penalty la Ștefănescu, am egalat, dar apoi ne-au învins pe un teren groaznic, la Sibiu. Noroi cu gheață… A doua zi am mers la nea Jean la stadion și m-a întrebat ce facem că mă vor toți: și Craiova, și Steaua, și Dinamo, și Sportul. Mi-a zis că o să aibă grijă să fie bine pentru mine.
Într-o zi, fiind la Electroaparataj, m-am trezit cu o mașină de Armată, cu niște soldați. «Am venit că trebuie să vă ducem la stadion, la Steaua». Nea Costică Toma era în spate… Când am ajuns în Ghencea, tata era deja acolo, venise noaptea cu trenul de la Bistrița. I-au spus lui tata că vor să mă ia la Steaua. L-au întrebat ce salariu are, el le-a zis că 1.500 de lei, apoi au spus că la copil îi dăm 2.500 de lei lunar plus prime! Am ieșit afară din birou cu tata și m-a întrebat ce facem. «Ce zici tu», așa îi ziceam lui tata mereu. Era finalul lui ianuarie 1981, abia împlinisem 18 ani. I-am spus că-i promisesem și lui nea Nelu de Dinamo, dar tata a intervenit imediat: «Părerea mea este că Steaua e club serios. Armata întotdeauna a fost serioasă». Tata și fratele lui geamăn făcuseră armata în Ghencea doi ani, erau tanchiști. Nici nu era stadionul făcut atunci. Ca să vezi cum se leagă toate lucrurile. Am mers, am semnat și după European m-au chemat mai devreme”.
Când m-am văzut în vestiar la Steaua – Iordănescu, Sameș, Iordache, Anghelini, Marcel Răducanu – pfff. Pe toți ăștia îi aveam acasă pe pereți! Iordănescu a venit la mine și a zis că fac cu el pereche la antrenament. Când i-am povestit lui tata, era cel mai fericit!” – Gabi Balint
„În 1981, la Campionatul European de juniori, am jucat prost. M-au pus libero! Făcusem și penalty cu Polonia, eram deja legitimat la Steaua, dar când am revenit în țară am plecat la Bistrița. Eram atât de supărat, voiam să merg acasă să învăț pentru Bacalaureat. Mai erau 5 meciuri din campionat, am zis că oricum nu au nevoie de mine. Nici nu am ajuns bine acasă din RFG că am primit telefon de la club, de la Steaua. Mi-au zis să vin la București, că sunt jucători accidentați. Am avut noroc cu profesorul Gică Constantin, căruia i-am zis că nu mai vreau în apărare. Mi-a zis să fiu pregătit că are nevoie de mine la mijloc și în atac! Mă văzuse la meciuri de juniori și m-a debutat cu Progresul, am luat 8, cea mai mare notă, apoi Marcel Răducanu cu 7,5!”.
Îmi amintesc cum puneam o pătură pe gazonul din Ghencea și învățam pentru Bacalaureat. Miroseam iarba și îmi închipuiam cum o să fie când va fi stadionul plin și voi da goluri” – Gabi Balint
„Cu o seară înainte de finala de la Sevilla vedeam la televizor numai imagini cu pregătirile ce se făceau pentru banchetul spaniolilor de a doua zi. Cum va fi Barcelona campioana Europei. Deja aveam plumb în picioare. Eram cu Belo în cameră și simțeam că n-avem nicio șansă. Nu-i spuneam lui și nici el mie… Mi-era frică să nu ne dea multe, să ne facă de râs. În ziua meciului am fost la plimbare, am încercat să nu ne gândim prea mult la finală, deși era greu. Apoi, când am văzut 0-0 după 120 de minute, eram cel mai fericit. Era ca și cum am fi câștigat. De aia și eram atât de relaxat și la penalty-uri…
Hai să-ți spun un lucru în premieră despre finala de la Sevilla. A fost prima oară în viața mea când am bătut penalty în meci oficial! Rataseră tocmai Bölöni și Majearu, cei mai buni executanți. Mai băteau la noi de obicei Lăcătuș, Pițurcă, dar eu atunci am bătut prima oară! Nea Imi întreba cine bate, dar nu se oferea nimeni după Majearu și Loți. Nea Puiu a spus că nu vrea să-și strice cariera la final, deși bătea bine, Iovan zicea că are cârcei și atunci Lăcă a zis că ne băgăm noi doi. «Nea Imi, eu cu Gabi te facem cel mai mare antrenor!». Am dat noi gol amândoi, dar a apărat Helmuth tot. Doamne, mai mult de jumătate din ce am realizat acolo e al lui Duckadam! Ca o chestie de culoare, după acea finală am bătut iar 11 metri și am ratat trei la rând!”, dezvăluie Gabi Balint pentru FANATIK.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/12/20251030111439-scaled.jpg)
„La Mondialul din Italia, din 1990, eu trebuia să joc titular și în primele meciuri din grupă. S-au întâmplat acolo niște lucruri, dar nu mai vreau să vorbesc acum. Poate așa a fost scris să fie. Era posibil să joc titular cu Rusia și cu Camerun, să fac două meciuri proaste și atunci nu mai intram cu Argentina. Eu cred în destinul scris al fiecăruia. E un drum pe care tu mergi, iei decizii, pentru că așa trebuie să se întâmple, așa se duce firul fiecăruia în viață. În asta cred. Revenind.
Am intrat deci cu Argentina titular, am marcat, am mai avut două ocazii înainte. Chiar am jucat bine toți, am avut momente de dominare. Tocmai împotriva lui Maradona, care era ceva special. Și la încălzire mă uitam la el, era o plăcere să-l privești. Avea aerul ăla de vedetă pe care-l vedeai de la un kilometru. Maradona dădea impresia că e undeva deasupra, iar noi toți ceilalți eram pe jos”.
Sunt aproape două ore de când tot povestim în casa copilăriei lui Gabi Balint. Driblând printre emoții și amintiri. „Mai vin în week-end cu soția, stăm aici, ne plimbăm. Am prietenii mei cu care am jucat fotbal, îi sun, ieșim să mâncăm, povestim. Îmi aduc aminte de multe în apartamentul ăsta. Iarna era uluitor să mă trezesc și să văd pe geam 40 de centimetri de zăpadă, deși seara nu era nimic. Ceva superb. Dealurile cu zăpadă, munții Rodnei! Eram cel mai fericit. Jucam fotbal toată ziua…. Mergeam la cinema, aveam eu un geam pe unde intram și plecam înainte să se termine filmul că se însera și trebuia să ajung acasă. Am avut o copilărie extraordinară…
Sunt plin de amintiri, sunt un om bogat. Atât de mult mă bucur că nu am vândut apartamentul și că mi-am păstrat multe… Asta-i lumea mea! Am plecat mic de aici ca să mă fac mare și acum m-am întors… Am scris și eu o pagină în cel mai important succes din fotbalul românesc. Am reușit!”. Da, Gabi Balint a reușit. Dar și noi am reușit să vă aducem în casă ceva fabulos despre omul Gabi Balint. Mulțumim, Pele!