News

Spitalul de Boli Infecțioase din Iași este în pericol să rămână fără oxigen. Raed Arafat: ”Există o criză în România.” Update

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a anunțat că rezervele de oxigen ajung pentru numai câteva ore, lipsa buteliilor afectând și alte spitale din oraș.
31.10.2021 | 19:40
Spitalul de Boli Infectioase din Iasi este in pericol sa ramana fara oxigen Raed Arafat Exista o criza in Romania Update
Rezervele de oxigen ale spitalelor din Iași sunt pe sfârșite/ Foto: Hepta
ADVERTISEMENT
31-10-2021
17:43

Oxigenul tehnic, soluția de avarie propusă de DSP Iași

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, într-un comunicat de presă, că România se confruntă cu o criză de oxigen.

Motivul este legat de faptul că ”sunt doar două firme mari şi una mai mică ce livrează oxigen în ţară”.

Toate firmele care livrează oxigen au avut probleme din cauza cererii mari, a explicat Raed Arafat, după incidentul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

 ”Sunt făcute demersuri pentru a importa butelii preumplute cu oxigen”, anunță șeful DSU, potrivit Libertatea.

O soluție de moment este folosirea oxigenului tehnic, care are o concentrație mai mică, de 93%, în loc de 99%, conform DSP Iași.

”Pentru a diminua riscul apariției unei situații în care pacienților să nu li se poată furniza necesarul de oxigen, Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a emis o circulară prin care se precizează că oxigenul produs de concentratoare de oxigen care se încadrează în categoria dispozitivelor medicale reglementate de H.G. 54/2009 având o concentrație de 93% poate fi utilizat în spitale”, anunță și DSP Iași, într-un comunicat, transmis în urma problemelor din oraș.

”Am fost instruit la școală să folosesc oxigen medicinal, nu tehnic”, a precizat Managerul spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

31-10-2021
16:30

Spitalul Judeţean Suceava a oferit, cu titlul de împrumut, 50 de butelii de oxigen

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a transmis un comunicat în care anunță că oxigenul necesar în Spitalul de boli infecţioase Iaşi este asigurat pentru ziua de luni.

Acest lucru se datorează sprijinului acordat de Spitalul Judeţean Suceava, care a transmis cu titlu de împrumut 50 de butelii de oxigen.

“Pentru luni avem asigurat oxigenul necesar, ca urmare a sprijinului acordat de Spitalul Judeţean Suceava, care a transmis, cu titlul de împrumut, Spitalului de boli infecţioase Iaşi, 50 de butelii de oxigen.

Mulţumim conducerii Spitalului Judeţean Suceava şi domnilor Prefecţi ai celor două judeţe, Iaşi şi Suceava, pentru implicarea în rezolvarea acestei crize. O soluţie complementară o reprezintă utilizarea staţiei de producere a oxigenului medical de la Spitalul de Obstetrică-ginecologie Cuza-Vodă Iaşi, care poate asigura câte 12 tuburi de oxigen zilnic”, susţine DSP Iaşi.

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi folosesc aceeaşi sursă de oxigen, conform DSP.

Probleme în ceea ce priveşte asigurarea continuităţii aprovizionării cu oxigen la nivelul cerinţelor ar fi apărut încă de săptămâna trecută.

“Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) a acordat prioritate găsirii unor soluţii pentru această criză extrem de gravă.

Pentru a diminua riscul apariţiei unei situaţii în care pacienţilor să nu li se poată furniza necesarul de oxigen, Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei a emis o circulară prin care se precizează că oxigenul produs de concentratoare de oxigen care se încadrează în categoria dispozitivelor medicale reglementate de H.G. 54/2009 având o concentraţie de 93% poate fi utilizat în spitale.

Mai precizăm că utilizarea acestui produs, oxigenul 93%, este autorizată de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România”, transmite DSP Iaşi.

“Având în vedere că în momentul de faţă se întâmpină probleme cu privire la asigurarea necesarului de oxigen, considerăm că soluţia propusă de CNCCI, reprezintă singura alternativă pentru situaţiile în care toate rezervele vor fi epuizate”, se mai arată în comunicat. 

Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a afirmat că rezervele de oxigen din spital se vor epuiza în următoarele ore, dacă nu se găsește rapid o soluție.

Ca o soluție de urgență, medicii spitalului ar putea să recurgă la folosirea oxigenului tehnic, în loc de oxigenul medicinal, informează Libertatea.

ADVERTISEMENT

Criza de oxigen ar fi provocată de întârzierea livrărilor de către compania producătoare de oxigen medicinal.

Comenzile de oxigen nu ar fi fost livrate la timp

În momentul de față, din nefericire, în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Iași mai aveam stocuri de oxigen pentru cinci ore. Ulterior, vom fi nevoiți să folosim oxigen tehnic astfel încât pacienții să poată să beneficieze de acest tratament.

ADVERTISEMENT

Am semnalat aceste neajunsuri începând din această dimineață. Dorim să găsim o rezolvare, în continuare vrem ca pacienții să beneficieze de îngrijire medicală corespunzătoare”, a spus Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, într-o declarație remisă presei.

Un inginer de la stația de oxigen a spitatului, Andrei Samoilă, a afirmat că furnizorul de oxigen medicinal Linde nu livrat buteliile de oxigen comandate de către spitale.  „În patru ore rămânem fără oxigen medicinal, este mașina ISU la Galați și ni se trimit, din 8 paleți promiși, 5-6 maxim”, a precizat inginerul.

ADVERTISEMENT

Spitalul de Boli Infecțioase din București a lansat o comandă de 870 de tuburi de oxigen, însă au fost livrate doar 120. Rezervele de oxigen sunt reduse și la Spitalul Sfântul Spiridon și Pneumoftiziologie.

Oxigenul tehnic, o soluție alternativă

Managerul Florin Roșu a precizat că i-a contactat pe șeful DSP Iași și pe Raed Arafat, șeful DSU, pentru a le cere ajutorul. Deocamdată, se ia în calcul folosirea oxigenului tehnic în locul celui medicinal.

ADVERTISEMENT

Întrebat dacă este posibil ca oxigenul tehnic să poată suplini oxigenul medicinal, Florin Roșu a răspuns:

Eu în cadrul Universității de Medicină și Farmacie am fost învățat să folosesc la pacient oxigen medicinal. Oxigenul tehnic este folosit pentru alte scopuri, cum ar fi sudura. Nu am de unde să știu.

Până în momentul de față, spitalul a depus toate eforturile prin toată echipa tehnică astfel încât să nu existe atât în cadrul spitalului de pe strada Octav Botez, cât și la Lețcani din punct de vedere al medicamentației, dar și oxigenului, dar dacă vom ajunge în această situație vom fi nevoiți, conform unei circulare care ne spune să folosim oxigen tehnic.

ADVERTISEMENT