Pep Guardiola și Vincent Kompany, gest impresionant pentru victimele atacului din Manchester

Claudiu Surmei   
în Fotbal international
22/05/2018, 19:00
Pep Guardiola și Vincent Kompany, gest impresionant pentru victimele atacului din Manchester
Pep Guardiola și Vincent Kompany au depus flori în memoria victimelor de la Manchester Arena

Pep Guardiola și Vincent Kompany au făcut un gest impresionant pentru victimele atacului cu bombă din Manchester. Au depus o coroană de flori în memoria celor 22 de persoane ucise în urmă cu un an. Cei doi au fost însoțiți de legenda lui Manchester City, Mick Summerbee.

22 de persoane și-au pierdut viața și alte câteva sute au fost rănite în urma unui atac cu bombă care a avut loc în urmă cu un an la concertul Arianei Grande. Pep Guardiola și Vincent Kompany au depus o coroană de flori în fața Arenei Manchester în memoria victimelor.

Pep Guardiola și Vincent Kompany au depus flori la Manchester Arena
Pep Guardiola și Vincent Kompany au depus flori la Manchester Arena

La ora locală 14.00, în Catedrala din Manchester s-a ținut o slujbă de comemorare a victimelor, urmată de intonarea unui imn religios de către cei prezenți. Întreaga țară a ținut apoi un minut de reculegere, la ora 14.30.

Nu doar Pep Guardiola și Vincent Kompany și-au amintit de tragedia din Manchester

Pep Guardiola și Vincent Kompany nu au fost singurii care au făcut un gest impresionant la comemorarea victimelor atentatului din Manchester. Chiar dacă nu s-au deplasat la Manchester Arena pentru a depune flori, alți fotbaliști au postat mesaje emoționante pe rețelele de socializare.

Wayne Rooney a scris pe Twitter că “Gândurile sunt cu toți cei afectați de tragicul eveniment de la Manchester Arena în urmă cu un an. Vă trimit dragoste tuturor”, în timp ce Marcus Rashford, care a fost convocat în lotul Angliei pentru Campionatul Mondial din Rusia, a scris că “A trecut un an. S-a dus, dar nu s-a uitat. Gândurile mele sunt alături de toți cei care și-au pierdut viața sau a căror viață a fost schimbată pentru totdeauna. Nu lăsați ura să învingă. Uniți în dragoste, Manchester.”

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles