Pep Guardiola știa de petrecerea „Bunga-Bunga” în care jucătorii săi au sărbătorit alături de 22 de modele din Italia: „Este bine că stau împreună” ?

Francisc Oprea   
în Manchester City
17/01/2020, 21:08
Pep Guardiola știa de petrecerea „Bunga-Bunga” în care jucătorii săi au sărbătorit alături de 22 de modele din Italia: „Este bine că stau împreună” ?
Manchester City a învins cu 6-1 Aston Villa etapa trecută. Sursă Foto: Hepta

Jucătorii lui Manchester City au petrecut alături de 22 de modele din Italia după victoria cu 6-1 obținută în ultima etapă de Premier League cu Aston Villa. Pep Guardiola susține că știa de escapada fotbaliștilor săi, ba chiar nu s-a împotrivit în niciun moment, astfel de ieșiri având rolul de a suda relațiile dintre jucători.

Jucătorii lui Manchester City au petrecut alături de 22 de modele din Italia

Din cauza programului încărcat din Premier League din perioada sărbătorilor, fotbaliștii lui Manchester City au avut o așa zisă petrecere de Crăciun abia după victoria cu Aston Villa, 6-1 pe 12 ianuarie.

Starurile lui Manchester City au organizat o petrecere într-un resort exclusivist din Marea Britanie și au invitat 22 de modele din Italia, care au venit direct de la Milano în ziua evenimentului, pentru o petrecere care a adus aminte de cele organizate în trecut de Silvio Berlusconi, așa numitele „Bunga-Bunga Party”.

Totuși, Pep Guardiola declară că nu a avut în niciun moment intenția de a se împotrivi petrecerii jucătorilor, ba chiar a susținut ideea, pentru a suda relațiile dintre elevii săi.

Am știut despre petrecere. Când au ocazia, petrec mult din timpul liber împreună, iau cina deseori împreună, uneori și cu staff-ul. Îmi place că își petrec și timpul liber împreună. Câteodată se adună acasă la unul dintre ei, în alte ocazii la un restaurat. Este bine că stau împreună!”, a declarat Pep Guardiola.

City, la 14 puncte de lider

După ce în ultimele două sezoane a câștigat titlul în Premier League, formația lui Pep Guardiola pare că va ceda în fața lui Liverpool în această stagiune. „Cormoranii” au un avans de 14 puncte față de City după 22 de etape, și au și un meci mai puțin disputat.

Sâmbătă, Manchester City dispută cu Crystal Palace jocul din runda a 23-a din Premier League, în timp ce liderul Liverpool are meci duminică, pe „Anfield”, contra celor de la Manchester United, singura echipă pe care nu a învins-o în turul campionatului.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles