Manchester City s-a încurcat în Germania împotriva lui Leipzig, scor 1-1 în meciul tur din optimile Ligii Campionilor. Pep Guardiola nu crede în șansele campioanei Angliei de a se impune în cea mai titrată competiție inter-cluburi din Europa. Antrenorul „Cetățenilor” este îngrijorat cu privire la forma lui Erling Haaland, care a marcat un singur gol în ultimele șase partide.
Erling Haaland s-a integrat rapid în lotul lui Manchester City după transferul din vară de la Borussia Dortmund pentru 60.000.000 de euro. Atacantul norvegian, cotat la 1 miliard de euro de agentul Rafaela Pimenta, a doborât record după record atât în Premier League, cât și în Liga Campionilor, însă în ultima vreme starul lui Manchester City traversează o scădere de formă.
Atacantul nordic a marcat un singur gol în ultima lună, iar Pep Guardiola este de părere că atenția sporită pe care o primește din partea fundașilor adverși îl face pe Haaland să nu se lipească de gol. Ultimul gol marcat a fost pe 15 februarie, în Arsenal – Manchester City, scor 1-3 într-un meci restanță din etapa a 12-a din Premier League.
„E vina noastră, nu a lui Erling. El a fost impresionant întregul sezon. Nu am nevoie de statistici ca să ştiu. Când se termină meciurile am nevoie de o secundă ca să ştiu cine a fost implicat şi cine nu.
„Nu am nevoie de cifre, ştiu foarte bine! Desigur, depinde de noi, nu de el. Haaland se mişcă bine, trebuie doar să arunci un ochi la el.
Desigur, trebuie să ne îmbunătățim jocul și o vom face. Am vorbit de multe ori despre asta și se va întâmpla. A fi atacant este cea mai dificilă poziție din lume pentru că ai doi jucători concentrați pe tine. Când vine vorba de Erling, sunt mai mulți. Nu e ușor!
Mi-ar plăcea să văd în perioada mea de aici, când i-am avut pe Sergio Aguero sau Gabriel Jesus, când au fost atacanţi adevăraţi şi nu au jucat pe poziţia de 9 fals, câte atingeri de balon au avut.
Nu am statistici, dar nu poţi să intri în posesia mingii și doar să i-o dai atacantului. În ultimul timp am spus că trebuie să avem mai mult control, mai multe pase decât de obicei”, a declarat Pep Guardiola, conform Daily Mail.
Totuși, cifrele lui Erling Haaland sunt încântătoare de la venirea pe Etihad. Atacantul norvegian în vârstă de 22 de ani a marcat 32 de goluri în 32 de partide. Cu toate acestea, Pep Guardiola nu o vede pe Manchester City în stare să își adjudece trofeul Ligii Campionilor.
Antrenorul iberic a lăudat-o pe Real Madrid, care după victoria cu Liverpool, scor 5-2 pe Anfield a făcut un pas important spre calificarea în sferturile competiției. Fostul tehnician al Barcelonei este convins că „galacticii” sunt singurii care pot câștiga mai multe trofee consecutive în Liga Campionilor.
„Nu vreau să pun presiune pe mine. De când am ajuns aici nu m-am gândit niciodată că trebuie să câștigăm totul. Sau că trebuie să câștig 3-4 Ligi ale Campionilor. În afară de Real Madrid, nimeni nu poate”, a declarat Pep Guardiola.