Pepe și Yasmin Ody sunt împreună de ceva timp și se pare că se completează perfect. Artistul este mai fericit ca oricând și are doar cuvinte de laudă la adresa partenerei sale de viață, care îi este mereu alături.
Pentru Pepe, ultimii ani au fost destul dificili. Artistul a divorțat de fosta sa soție, Raluca Pastramă, alături de care are și două fetițe. Din fericire însă, în viața sa a apărut după nu foarte mult timp Yasmin Ody.
Artistul recunoaște că acum se simte liniștit, dar și apreciat. Partenera lui de viață nu doar că îl iubește, dar totodată îl și sprijină. Mai mult de atât, Pepe spune că nu știe cum ar fi mers lucrurile dacă Yasmin Ody nu l-ar fi ajutat cu fiicele sale.
Integrarea familiei nu a fost deloc una ușoară pentru ei. Chiar și așa, artistul spune că partenera lui de viață i-a fost alături în fiecare moment, iar acest lucru a contat enorm pentru el.
„Cel mai mult apreciez faptul că mă iubește, adică simt dragoste din partea ei, și sprijin. Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat, la modul cel mai serios, mai ales cu fetele. După ce a venit băiatul ne-a fost mai ușor, dar pănă să vină el, cumva integrarea în familie nu a fost simplă.
În primul rând și pentru mine a fost dificilă alegerea, dar a meritat. Am simțit că merită. Restul, poveștile din spate, ce am auzit săptămâna trecută, sărim peste. Fiecare poate să spună ce vrea, e mai greu cu demonstratul”, a povestit artistul, într-un interviu acordat pentru viva.ro.
Și nu doar Yasmin Ody este atentă la nevoile lui Pepe. Artistul recunoaște la rândul său că este un om asumat, dar și responsabil. Totodată, el are grijă ca din când în când să îi ofere atenții acesteia. Pepe se consideră de altfel și o fire romantică.
„Sunt romantic, în primul rând asumat, responsabil, dar nu vreau să mă laud prea mult, atâta timp cât soția mea e fericită. (…) Și toate au fost fericite la un moment dat”, a mai completat acesta.
În ceea ce privește educația copiilor săi, artistul spune că deși fiicele sale sunt mici, acesta vrea deja să le responsabilizeze când vine vorba de bani. Astfel, deși cuplul își permite cam orice, încearcă să nu facă abuz.
Totodată, Pepe și Yasmin Ody se pare că nu pun preț pe hainele scumpe. Din contră, cei doi apreciază mai mult articolele vestimentare în care se simt bine și care nu atrag neapărat atenția.