Life

Pepe, detalii despre fiicele sale, Maria și Rosa. Cum se înțelege cu ele după divorțul de Raluca Pastramă

Pepe este tatăl fericit a două fete, Maria și Rosa, pe care le crește singur după divorțul de Raluca Pastramă, dar care este relația artistului cu copilele?
16.01.2022 | 14:44
Pepe detalii despre fiicele sale Maria si Rosa Cum se intelege cu ele dupa divortul de Raluca Pastrama
Pepe, dezvăluiri despre relația cu fiicele sale, după separarea de Raluca Pastramă. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Cântărețul a oferit detalii despre legătura pe care o are cu micuțele sale, cea mare având ocazia să lucreze alături de el. Rosa apare într-un videoclip alături de renumitul său tată și cântă împreună piesa intitulată „Iubesc”.

Fostul concurent de la „Te cunosc de undeva!” se înțelege foarte bine cu fiicele sale pentru care are o responsabilitate foarte mare. Vedeta are numai cuvinte de laudă pentru micuțele care au rămas la el după divorțul de Raluca Pastramă.

ADVERTISEMENT

Pepe își dorește să le protejeze foarte mult pe fete, Maria și Rosa. Comunicarea este foarte importantă pentru solist, care găsește de fiecare dată soluțiile ideale atunci când se confruntă cu unele probleme în familie.

Pepe, dezvăluiri despre relația cu fiicele sale, după separarea de Raluca Pastramă

„Mi-ar plăcea ca fetele mele să facă, în viață, exact ceea ce își doresc. Ceea ce le face fericite. Indiferent că e vorba de muzică, de orice alt domeniu, sport, eu sunt dator să le susțin și să mă bucur pentru performanța lor.

ADVERTISEMENT

Îmi doresc să-și dorească și ele să fie cele mai bune în domeniul pe care îl aleg. Să nu facă ceva de gura părinților, să facă ceva ce le face fericite. Pot spune că ambele fetițe sunt extrem de puternice, extrem de echilibrate.

Maria e puțin mai sensibilă. Parcă se emoționează mai repede, lăcrimează mai repede, dar e Leoaică, e născută pe 15 august, e puternică și ea. Rosa e Berbec, ea face exact ce își dorește ea, când își dorește ea, fără să ceară permisiunea cuiva.

ADVERTISEMENT

Mi se pare că obține exact ce își pune în cap, nu o oprește nimic. Am primit foarte multe mesaje de la fani, legate de apariția Rosei în videoclipul și melodia mea. Ea e foarte fericită că o recunoaște lumea, că o felicită lumea.

E bucuroasă că prezența ei e apreciată de lume, se simte bine. A început acum și studii de canto, de pian, e fericită că e în domeniu. Muzica e plăcerea vieții ei. Viața de tătic de fete este la fel ca viața de tătic de băiat, presupun.

ADVERTISEMENT

Mă uit și la prieteni, și la fratele meu, că se comportă la fel. E o grijă pe care o porți pentru copii, o responsabilitate pe care trebuie să o aibă orice părinte. E bucurie mare atunci când vezi cum evoluează copilul tău”, a dezvăluit Pepe pentru cancan.ro.

Fetele nu sunt pedepsite, ci doar atenționate atunci când greșesc. În plus, artistul susține că este foarte calm atunci când discută cu Maria și Rosa și nu le retează din start lucrurile pe care vor să le încerce. Nu le spune „nu”.

De asemenea, comunicarea este cheia în familia lui Pepe, care este de părere că discuțiile sincere sunt foarte importante. Cântărețul pune mare accent pe conversațiile pe care le are cu fetele sale.

ADVERTISEMENT