Interviu

Per Johansson, înainte de Final Four: “Am avut o ședință furtunoasă”

11.05.2018 | 19:29
Per Johansson inainte de Final Four Am avut o sedinta furtunoasa

Per Johansson este la al doilea Final Four consecutiv cu CSM București. Antrenorul suedez a venit, la fel ca și anul trecut, înaintea sferturilor de finală la CSM și a reușit să califice formația bucureșteană în Final Four.

Johansson a acordat un interviu pentru FANATIK.RO în care a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat CSM București în ultima perioadă și a prefațat confruntarea cu Gyor.

“Sunt relaxat. nu vreau să mă stresez”

– A mai rămas o zi până la marele meci. Cum vă simțiți? 

Sunt bine. Sunt relaxat pentru că deja am discutat tactica, am discutat planul. Cred că va fi un meci foarte dificil, dar nu vreau să mă stresez. Vreau să mă bucur.

Sunteți pentru a doua oară aici. Care este diferența față de anul trecut?

– Acum este diferit. Avem mai multă experiență, pot să spun pe plan personal că am. Perioada Muntenegru a fost una benefică pentru mine. Cred că suntem într-o formă mai bună și că am învățat din greșelile de anul trecut.

“Cred că am văzut doar vreo 5 meciul în cariera mea cum a fost cel tur cu Metz”

Pentru dumneavoastră este primul meci împotriva lui Gyor, CSM București a jucat de mai multe ori…

– Ambele echipe se cunosc foarte bine. Dar, au fost și câteva probleme la CSM în ultima perioadă. Metz a pierdut la 13 goluri prima manșă, apoi ne-au pus mari probleme la retur. Anul trecut, nu au fost probleme la CSM când am venit eu. Acum au fost mai multe probleme și sper că le-am putut remedia. Cred că suntem mai bine pregătiți.

Este meciul tur cu Metz un model pentru Final Four?

– Acela a fost un moment extraordinar. Cred că am mai văzut doar vreo 5 astfel de meciuri în cariera mea. Este modelul după care trebuie să ne luăm. CSM București are o capacitate uriașă, dar trebuie să o punem în teren mâine. Avem mult potențial, multe valori.

“Cei din staff mi-au oferit prelungirea”

Au fost și câteva exemple negative în ultimele săptămâni…

– A fost un sezon foarte fluctuant. Cu niște jocuri în care am fost la cel mai scăzut nivel, dar mie îmi place că am văzut nivelul extraordinar al echipei în câteva jocuri și asta vreau să văd și cu Gyor. Suntem ca și un lift în acest sezon.

Continuați la CSM București și la anul?

– Cei din staff au vorbit cu mine. Eu nu voi discuta aceste lucruri până când Final Four-ul nu este gata, dar pot să spun că mi-au oferit prelungirea contractului. Vreau să mă focusez pe Final Four și lucrurile astea le vom discuta săptămâna viitoare.

Vor fi 1500 de fani la Budapesta…

– După experiențele de la Sala Polivalentă: cu Metz, cu Ferencvaros, cu Gyor, anul trecut în Final Four, chiar dacă am jucat slab cu Vardar, mereu au fost acolo și au fost extraordinari. Uitați-vă, mi s-a făcut pielea de găină (n.r. arată spre brațul său). Cred că va fi o nebunie mâine aici.

“Am avut o ședință furtunoasă în care ne-am hotărât dacă mergem sau nu înainte”

La ce vă așteptați de la ei?

– Ca și anul trecut, să fie lângă noi indiferent de scor. Este foarte important pentru echipă.

Cum simțiți echipa acum?

– După ce am jucat cu Zalău, am avut o ședință furtunoasă. Am vrut să ne hotărâm dacă mergem cu toții împreună înainte și cred că am reușit să rezolvăm niște lucruri. Această săptămână a fost foarte bună pentru noi.

Este important ca echipa să fie o familie mâine seară?

– Dacă nu jucăm ca o familie nu putem câștiga niciodată. Niciodată nu câștigi doar cu tactica, ci cu inima, sufletul și tactica. Așa e.

Care este factorul decisiv pentru meciul de mâine?

– Cred că portarul. Mereu au cel mai mare impact. Dar, eu sper să îl înving pe Ambros, Cristina să o învingă pe Amorim și Bella să câștige duelul de pe mijloc cu Stine (n.r. Jorgensen). Pentru mine, totul începe cu defensiva și startul meciului va avea o mare importanță.

2010 este anul în care Johansson a câștigat medalia de argint cu Suedia la CE de handbal

3 este locul pe care a încheiat CSM București în Final Four-ul de anul trecut