News

Percheziții DNA la Primăria din Timișoara. Ce caută procurorii

10.06.2019 | 11:57
Percheziții DNA la Primăria din Timișoara. Ce caută procurorii
Primăria Timișoara, luată cu asalt de procurorii DNA. Sursa foto: Pressalert

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins la Primăria din Timișoara, cea condusă de liberalul Nicolae Robu. Anchetatorii ar fi interesați de anumite documente de la Direcția de Urbanism, notează site-ul local pressalert.ro. Primarul Nicolae Roby a ajuns în atenția DNA din cauza anumitor construcții planificate în orașul de pe Bega.

Percheziții la primăria condusă de Nicolae Robu

Procurorii verifică actele care au stat la baza emiterii unor certificate de urbanism și cum s-au dat anumite autorizații de construire. Cei de la DNA ar fi constatat diferențe majore în privința regimului de înălțime aprobat de primăria condusă de liderul PNL, Robu. În urmă cu 7 zile, primarul a trimis o notă internă celor de la Direcția de Urbanism în care le spunea că îi va reevalua dacă nu vor elibera anumite autorizații fără a cere acte în plus.

Recent, primarul Nicolae Robu a infirmat  că Timișoara ar avea probleme din cauza tăierilor bugetare făcute de Guvernul Dăncilă. Acesta a ieșit în public  imediat după ce primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, a declarat că municipiul-capitală al României se află într-un faliment nedeclarat.

Activitatea primarului Robu, sub lupa procurorilor anticorupție. Sursa foto: Tion

Robu: „Avem venituri mai mari cu 40 de milioane de lei”

„Eu nu cunosc situația de la București. Primăria Timișoara nu este în colaps și nici nu o să intre, numai că a trebuit să reducem multe dintr cheltuieli și să reducem banii alocați pentru investiții”, a spus Robu la Digi 24.

„Noi avem venituri mai mari cu 40 milioane lei față de cât am avut în 2018 din această sursă, care e principala sursă, cota parte din impozitul pe venit, dar cheltuielile cu salarizarea asistenților sociali sunt cu 62 de milioane de lei mai mari.

Înseamnă un plus de 22 milioane lei povara pe bugetul local. Ori, noi avem multe lucruri de făcut. Trebuie să facem noi investiții, să reabilităm, să dotăm la zi spitalele și scolile”, a mai spus acesta în direct la postul de știri.

 

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri