În acest caz, care vizează vânzarea online de telefoane, prejudiciul se ridică la 1,7 milioane de lei. Potrivit anchetatorilor, magazinul respectiv a vândut aproximativ 2.800 de telefoane mobile în perioada 2018 – 2023, însă a făcut în așa fel încât a diminuat semnificativ taxele datorate către bugetul de stat.
”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județului Ilfov.
Dosarul vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul vânzărilor on-line de telefoane mobile. În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că persoana vizată de anchetă, prin intermediul unei societăți comerciale, în perioada iulie 2018 – decembrie 2023, a creat și implementat un mecanism infractional.
Acesta a avut drept scop diminuarea semnificativă a taxele datorate către bugetul de stat, prin evidentierea în declaratiile legale a unor achiziții de bunuri ce nu au la bază operatiuni reale.
În mod alternativ cu omisiunea în parte a evidentierii în documentele contabile ale societății și declararea către organele fiscale a TVA aferentă livrărilor de telefoane mobile efectuate pe teritoriul României, producând bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 1.700.511 lei”, se arată în comunicatul autorităților.
Procurorii au confiscat, așadar, în urma perchezițiilor, mai multe telefoane mobile care erau pregătite să fie vândute, precum și documente și înscrisuri care vor fi folosite drept probă. Persoana în cauză va trebui acum să răspundă în fața legii pentru faptele sale de evaziune fiscală, în timp ce Tribunalul București a decis să îi pună sechestru pe toate bunurile mobile și imobile, prezente și viitoare, în scopul că cei 1,7 milioane de lei vor fi recuperați.
”Sprijinul tehnic a fost asigurat în cauză de către I.G.P.R. – Direcția Operațiuni Speciale – Biroul Operațiuni Speciale Bucuresti. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare”, au mai transmis procurorii în cadrul unui comunicat.
Conform legii, evaziunea fiscală ”se referă în general la procesările ilegale în care obligaţia de plată a impozitelor este ascunsă sau ignorată, cu alte cuvinte contribuabilul plăteşte mai puţin impozit decât ar trebui să plătească conform legii, necomunicând autorităţilor fiscale venitul real sau informaţii importante”.
Pe 10 mai 2024, președintele Klaus Iohannis promulga legea Ciucă-Ciolacu, prin care cei care au comis evaziune fiscală până la 1 milion de lei pot să scape de închisoare, dacă vor restitui această sumă + 15% penalitate. Mai mult, amenda va crește dacă plata datoriei va fi întârziată, însă dacă plătesc imediat, infractorii vor scăpa mult mai ieftin.