News

Percheziții în Vâlcea. Suspiciuni de mită pentru vaccinare fictivă anti-COVID

Mai multe percheziții au avut loc, luni, în județul Vâlcea. Procurorii suspectează că s-a luat mită pentru vaccinarea fictivă a unor persoane împotriva COVID.
13.12.2021 | 13:41
Perchezitii in Valcea Suspiciuni de mita pentru vaccinare fictiva antiCOVID
ADVERTISEMENT

Procurorii de pe lângă Tribunalul Vâlcea au făcut 11 percheziții, luni dimineață, la un centru de vaccinare din judeţul Vâlcea şi la domiciliile personalului medical care lucrează în acel centru. Anchetatorii suspectează că s-a luat mită pentru vaccinarea fictivă împotriva COVID a unor persoane.

„În cursul zilei de 13 decembrie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 11 locaţii, situate pe raza judeţului Vâlcea, din care două sunt la sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează a fi prezentate în vederea audierii mai multe persoane“, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

ADVERTISEMENT

Descinderile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, IGPR – Direcţia Operaţiuni Speciale şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea.

Potrivit unor surse judiciare, în dosar există suspiciuni privind vaccinarea fictivă a unor persoane, fiind vizate şi fapte de luare de mită.

ADVERTISEMENT

„Vaccinarea la chiuvetă“ ia proporții în România

Anchetele vizând vaccinarea fictivă s-au înmulțit în țara noastră. În luna noiembrie, mai multe percheziții au loc în județele Bihor și Satu Mare, într-un dosar privind un nou caz de „vaccinare la chiuvetă“.

Polițiștii au descins pe 16 noiembrie la un centru de vaccinare din Vama Petea și la alte 12 adrese.

ADVERTISEMENT

Potrivit DNA, peste 2.000 de certificate ar fi fost falsificate în acest caz.

Peste 40 de persoane audiate în Prahova

Zeci de percheziții au avut loc în județul Prahova, pe 16 octombrie, iar peste 40 de persoane, printre care și un medic de familie, au fost audiate la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, într-un dosar penal în care sunt cercetate suspiciuni de vaccinare fictivă.

Au fost vizate mai multe centre de vaccinare și cabinete medicale individuale implicate în campania de vaccinare anti-COVID.

ADVERTISEMENT

Potrivit ziarului local Incomod, au avut loc percheziții și la centrul de vaccinare din comuna Ciorani, unde existau suspiciuni mai vechi că asistenții medicali ar fi folosit ștampila unui medic pentru a elibera certificate false de vaccinare anti-COVID.

Vaccinări fictive în București

În octombrie au avut loc percheziții la un centru de vaccinare din sectorul 2 al Capitalei, unde procurorii aveau indicii că s-ar fi modificat datele unor persoane vaccinate anti-COVID.

Anunţul a fost făcut de primarul de sector Radu Mihaiu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În luna august 2021, poliţişti din cadrul Politiei Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au început cercetările asupra activității mai multor funcţionari publici, detaşaţi la un centru de vaccinare din sectorul 2. Potrivit polițiștilor, datele persoanelor vaccinate impotriva Covid 19 au fost înlocuite cu ale unor persoane care nu au fost vaccinate în realitate.

Cum a ieșit la iveală fenomenul „vaccinării la chiuvetă“

Pe 2 septembrie, un medic de familie din județul Dâmbovița a fost reținut și apoi pus sub control judiciar, fiind acuzat că a vaccinat fictiv zece fotbaliști de la echipa de liga a treia FC Pucioasa.

La sfârșitul lunii august, doctorul Cristian Oancea, directorul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, a afirmat că a observat tot mai mulți pacienți vaccinați care ajung la spital cu forme severe de COVID. El a spus că acești pacienți ar fi fost imunizați fictiv, pentru a obține certificate și a vorbit despre un fenomen pe care l-a numit „vaccinare la chiuvetă“.

Tot atunci, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu preciza că 370 de persoane au încercat să obțină certificate de vaccinare în baza unor adeverințe posibil false.

ADVERTISEMENT
Tags: