Video şi foto. Incredibil! A urcat pe Everest jonglând cu mingea la picior!

Sorin Dumitrescu   
in Galerie foto
28/03/2018, 20:01
Video şi foto. Incredibil! A urcat pe Everest jonglând cu mingea la picior! GALERIE FOTO

John Farnworth are 32 de ani şi a cochetat cu cariera de fotbalist, dând probe la Burnley, acolo unde a jucat tatăl său, dar nu a fost accptat. Tânărul care s-a stabilit la Preston a decis să încerce cu totul altceva, mult mai rar întâlnit în Marea Britanie, devenind un freestyler al sportului rege, adică unul care este capabil să facă jonlgerii inimaginabile cu balonul. CLICK GALERIE FOTO

Deja figurează cu patru recorduri în Guiness Book şi are milioane de persoane care îi urmăresc pe conturile de socializare, oamenii fiind fascinaţi de abilităţile sale ieşite din comun. Practic poate face absolut orice cu balonul, care nu mai are nici un secret pentru el.

John nu îşi mai simţea piciorul drept

Recent, a reuşit performanţa vieţii, să participe alături de o echipă la urcarea pe Everest, englezul urcând şi jonglând permanent mingea. Pe un teren accidentat, la temperaturi care în cele nouă zile au fost din ce în ce mai scăzute, pe măsură ce se înante la altitudine, John a făcut un spectacol fenomenal pentru cei prezenţi. La un moment dat nu îşi mai simţea picorul drept, dar o baie făcută într-un butoi cu gheaţă l-a făcut să îşi revină miraculos. 

În ultimele două nopţi nu s-a putut dormi, pentru că se respira cu mare dificultate şi nici nu s-au atins de mâncare, pentru că nu puteau înghiţi. Dar la capătul celor nouă zile de infern s-a ajuns la 5500 metri altitudine, la Base Camp, iar a doua zi chiar s-a reuşit mai mult, mergându-se până la 6000 de metri, la Kolkata. Imaginile numeroase din albumul personal al englezului şi imaginile video sunt absolut senzaţionale şi arată până unde poate merge ambiţia şi încrederea în reuşită. VEZI VIDEO