România U21 a încheiat campania pentru EURO 2019 în stil de mare echipă, cu o victorie clară împotriva modestei naționale din Liechtenstein.
Deși am făcut parte dintr-o grupă extrem de grea, în care s-au mai aflat Portugalia, Bosnia, Țara Galilor și Elveția, am reușit să ne calificăm după 20 de ani la un turneu final european de-o manieră spectaculoasă.
La final de preliminarii, o statistică importantă ne plasează direct pe primul loc în Europa. Dintre cele 54 de naționale care au luat startul în această campanie, echipa națională de tineret a României a primit cele mai puține goluri: doar patru în zece meciuri. Nicio altă formație nu se poate lăuda cu un bilanț mai bun, următoarele clasate încasând câte cinci goluri.
În plus, tricolorii mici sunt una dintre cele cinci reprezentative care au încheiat campania neînvinse. Băieții noștri au bifat șapte victorii și trei remize.
Dacă pe faza defensivă avem cifre impresionante, trebuie menționat faptul că România a fost câștigătoarea de grupă cu cele mai puține goluri înscrise, 19. Asta s-a întâmplat însă și datorită unei grupe extrem de echilibrate, cu cinci echipe care au sperat la primele două locuri. Golgheterul nostru din preliminarii a fost George Pușcaș, autorul a șapte goluri.
Turneul final al Campionatului European U21 va începe anul viitor pe 15 iunie și se va desfășura în Italia și în San Marino. Ținând cont că participă doar 12 echipe, ne vor aștepta acolo meciuri de foc, cu adversare precum Germania, Franța, Italia, Spania sau Croația.
La precedenta noastră participare, în 1998, chiar dacă am beneficiat de avantajul terenului propriu, dar și de o generație bună, comparabilă cu cea din prezent, nu am izbutit să câștigăm nici măcar un meci, pierzându-le pe toate pe care le-am jucat.