News

Pericol de explozie după un accident, în Slatina. O cisternă cu oxigen lichid s-a ciocnit cu două autoturisme, doi oameni au fost răniţi

Un grav accident s-a produs în Slatina, unde o cisternă plină cu oxigen lichid a intrat în coliziune cu două mașini. În urma impactului au rezultat doi răniți
12.12.2024 | 13:36
Pericol de explozie dupa un accident in Slatina O cisterna cu oxigen lichid sa ciocnit cu doua autoturisme doi oameni au fost raniti
O cisternă cu oxigen lichid și două mașini s-au ciocnit în judeţul Olt. Doi oameni au fost răniți și transportați la spital. Sursa foto: Colaj foto / Captură video / Gândul

Accident extrem de periculos pe un drum din județul Olt. Traficul pe DN 65 a fost complet blocat în urma impactului grav în care au fost implicate trei vehicule, inclusiv o cisternă care transporta oxigen lichid. Două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

O cisternă cu oxigen lichid s-a lovit cu două mașini

Potrivit informațiilor oferite de Centrul Infotrafic al Poliției Române, incidentul a avut loc în localitatea Slătioara și a implicat două autoturisme și un vehicul de mare tonaj.

Din primele cercetări, se pare că unul dintre șoferi nu a acordat prioritate, ceea ce a dus la coliziunea dintre autoturismul său și cisterna încărcată cu oxigen lichid.

Răniții, care sunt conducătorii celor două autoturisme, au fost transportați la Spitalul Județean Slatina, unde au rămas sub observație medicală. Traficul rutier în zonă a fost intens, provocând dificultăți suplimentare.

Un alt incident rutier grav a fost și în Timiș

Un alt accident grav a avut loc în județul Timiș, unde un autocar cu 25 de pasageri, inclusiv doi copii, a fost implicat într-un incident rutier după ce șoferul a suferit o problemă medicală în timpul conducerii.

La fața locului au sosit de urgență mai multe echipaje de intervenție, care au început manevrele de resuscitare a șoferului. Cu toate acestea, bărbatul de 67 de ani a fost declarat decedat, cauza probabilă fiind un infarct.

Accidentul a rezultat în rănirea a două femei, una în vârstă de 69 de ani și alta de 18 ani. La fața locului au fost mobilizate autospeciale pentru descarcerare, transport victime multiple și ambulanțe, pentru a asigura sprijinul necesar tuturor celor implicați.

„În data de 11.12.2024, în jurul orei 12:40 am fost solicitaţi să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI si prim ajutor în urma unui accident rutier produs în Ghiroda, pe DN 6.

A fost alertat Detaşamentul 1 de Pompieri Timisoara şi s-au deplasat la locul evenimentului o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, două ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic”, a transmis ISU Timiş.