Simona Halep

Pericol! Simona Halep riscă să rateze Turneul Campioanelor după eliminarea din sferturile de finală la Roland Garros

06.06.2019 | 21:00
Pericol Simona Halep risca sa rateze Turneul Campioanelor dupa eliminarea din sferturile de finala la Roland Garros

Simona Halep a fost învinsă clar în sferturile de finală de la Australian Open, după 2-6, 4-6 cu Amanda Anisimova, rezultat care o va afecta foarte mult din punct de vedere al clasamentului WTA. Românca va ieși după foarte mult timp din top 5, iar la actualizarea de luni, 10 iunie, va cădea până pe 8!

Lucrurile sunt foarte complicate pentru Simona Halep și din punct de vedere al clasamentului Race, care decide jucătoarele care se vor califica la Turneul Campioanelor, din luna octombrie, care în acest an se va disputa în premieră la Shenzhen, în China.

Simona Halep a lipsit anul trecut la Singapore din cauza unei accidentări

Clasamentul Race ține cont exclusiv de rezultatele obținute de jucătoare pe parcursul anului 2019, iar primele opt obțin biletele pentru Shenzhen. Anul trecut, după victoria de la Roland Garros, Simona Halep făcea un pas important spre Singapore, unde s-a desfășurat Turneul Campioanelor. Doar că anul trecut nu a mai jucat la WTA Finals din cauza unei accidentări.

Anul acesta, românca ar putea să lipsească din cauza numărului prea mic de puncte acumulate. La finalul Roland Garros, la actualizarea de luni, Simona Halep va primi cele 430 de puncte pentru sfertul de finală de la Paris și va ajunge la 2327. Un rezultat care o plasează pe Simona pe poziția a 7-a într-un clasament Race Live.

Amanda Anisimova o poate scoate pe Simona Halep dintre primele opt în WTA Race

Doar că românca va mai pierde cel puțin o poziție. Asta pentru că locurile 8 și 9 din această ierarhie sunt ocupate de Johanna Konta, respectiv Marketa Vondrousova. Cele două se înfruntă în semifinale la Paris, iar cea care va obține calificarea va reuși să o și depășească pe Halep în clasamentul Race.

În plus, chiar Amanda Anisimova este în grafic pentru a trece peste Simona Halep în clasamentul Race. Americanca a obținut calificarea în semifinale, în dauna româncei, și ajunge la 1494 de puncte în această ierarhie, dintre care mai bine de jumătate, 780, vin chiar de la Paris. În cazul în care tânăra jucătoare din SUA va reuși să se impună la Paris, aceasta va ajunge la 2714 puncte, deci peste Simona Halep.

Astfel, Simona Halep poate fi trimisă pe locul 9, în afara liniei care delimitează jucătoarele care se califică la Turneul Campioanelor. Sigur, mai rămâne mult tenis de jucat până în septembrie, dar semnalele sunt cel puțin îngrijorătoare. Mai ales dacă ținem cont că Simona are acest punctaj, destul de mic, chiar la finalul sezonului de zgură, pe care mulți dintre specialiști s-ar fi așteptat ca românca să îl domine.

Bianca Andreescu luptă și ea cu Simona Halep pentru un loc la Turneul Campioanelor

Urmează sezonul de iarbă, cu Wimbledon, competiție la care Simona nu este printre favorite. Dacă va mai pierde teren și la cel de-al treilea turneu de Grand Slam, ceea ce din păcate este foarte posibil, românca va avea o misiune dificilă la trecerea pentru turneele din SUA, în frunte cu US Open, și mai apoi în Asia, din toamnă.

Ashleigh Barty ar putea fi noul lider în clasamentul Race dacă se va impune la Roland Garros. Ar acumula 4175 de puncte și ar trece peste Petra Kvitova, actualul lider, cu 3525. Pliskova are 3401, iar Osaka a ajuns la 3091. Bertens și Bencic sunt și ele peste Halep. Bianca Andreescu, actualmente pe zece, este și ea în grafic pentru un loc la Shenzhen. Kerber, Muguruza, Svitolina și Sloane Stephens sunt și ele jucătoare care nu prind top 8 în prezent, dar sigur se vor lupta până la capăt pentru Turneul Campioanelor.