News

Pericolul din destinațiile exotice adorate de români. MAE a emis alerte de călătorie în aceste ţări

Ce țări se află pe lista de destinații preferate de români, dar în care există pericole ascunse. MAE avertizează sunt alerte de călătorie
03.07.2024 | 21:57
Pericolul din destinatiile exotice adorate de romani MAE a emis alerte de calatorie in aceste tari
În ce destinații exotice alese de români există pericole. Unde spune MAE că este periculos. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Românilor le atrage tot mai mult atenția o vacanță în Albania, Georgia, Azerbaidjan sau chiar în Armenia, care sunt și destinații exotice preferate pentru această vară. 

Ce pericole se află în destinațiile preferate de români

Marea de un albastru strălucitor, munții spectaculoși, tradițiile locale și prețurile accesibile sunt motivele pentru care aceste destinații depășesc așteptările. Totuși, Ministerul Afacerilor Externe avertizează că în aceste țări există alerte de călătorie, potrivit Observator.

ADVERTISEMENT

O tânără turistă a plecat într-o vacanță fără să aibă așteptări și a avut parte de o surpriză extraordinară. Anul trecut a vizitat Albania și a fost cucerită de această țară. Vara aceasta a petrecut o lună întreagă acolo, pentru a se bucura pe deplin de specificul local.

„Sunt foarte multe insule, dacă alegi să mergi la mare, alegi să mergi în Xamil, să te cazezi şi fiind foarte multe insule ai ce vizita în fiecare zi. Oamenii sunt foarte, foarte primitori. Este mai ieftin decât în România, două persoane 30 de euro o masă”, a declarat Diana pentru Observator.

ADVERTISEMENT

Alexandru a ales să viziteze Albania pentru peisajele montane impresionante. A călătorit din România cu propria mașină. Albania a devenit una dintre destinațiile de top pentru românii care doresc o vacanță diferită în această vară.

„Probabil vreo 1.000 de euro, fără să ne reţinem de la nimic. Pentru oraşe istorice, situri UNESCO, munţi. Am plecat cu aşteptări de ţară de lumea a treia. Mare surpriză a fost că drumurile foarte bune, civilizat”, a declarat Alexandru pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

„Durres este o destinaţie la 30 de km de Tirana. Plajele sunt foarte frumoase, foarte lungi, cu nisip foarte fin. Ca să mergi pe plajă, să mănânci la un restaurant, te duce undeva între 10 şi 15 euro. All inclusive-ul pleacă de undeva de la 675 de euro, la hotelurile de cinci stele”, a spus și Marius Berca, director agenţie de turism.

Pentru ce destinații au fost emise alerte de călătorii

Tunisia se află din nou pe lista destinațiilor recomandate, după ce a traversat o perioadă grea din punct de vedere economic și social. A fost mulți ani o destinație ocolită de turiști, dar de anul acesta agențiile de turism o consideră o destinație sigură pentru vacanță, iar cererea a crescut cu peste 35%.

ADVERTISEMENT

Potrivit Observator, o vacanță de șapte nopți la un hotel de patru stele, cu all inclusive, începe de la 480 de euro. În ceea ce privește itinerariile Azerbaidjan, Georgia și Armenia, agențiile de turism raportează că locurile sunt aproape epuizate. Prețurile pentru un sejur de 12 zile cu demi-pensiune pornesc de la 1.800 de euro.

Cu toate acestea, pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, aceste destinații au avertizări de călătorie. Armenia și Azerbaidjan, de exemplu, au un nivel de alertă de 7 din 9, adică anumite regiuni ar trebui evitate. Specialiștii recomandă să optăm pentru tururi ghidate și să nu ne îndepărtăm de zonele turistice.

ADVERTISEMENT