News

Pericolul nebănuit legat de măștile de protecție. Avertismentul experților în securitate

10.05.2020 | 19:01
Pericolul nebanuit legat de mastile de protectie Avertismentul expertilor in securitate
ADVERTISEMENT

Chiar dacă măștile de protecție ne ajută să ținem virusurile la distanță, experții în securitate avertizează asupra unui pericol nebănuit legat de acestea.

Pericolul nebănuit legat de măștile de protecție

Măștile de protecție sunt o modalitate eficientă de a ne feri de virusuri, însă experții în securitate avertizează asupra unui pericol nebănuit legat de acestea, potrivit Libertatea.

ADVERTISEMENT

În contextul în care majoritatea statelor lumii a impus purtarea măștilor de protecție de către populație, experții în securitate spun că acestea pot reprezenta modalitatea perfectă prin care oamenii certați cu legea pot scăpa fără a mai fi pedepsiți

„Principala problemă este că oamenii își pot acoperi brusc fața și ar putea crea oportunități pentru persoanele care doresc să se ascundă din motive nefaste.

ADVERTISEMENT

Ei ar putea face acum acest lucru foarte simplu, fără a provoca suspiciuni”, a declarat Francis Dodsworth, un expert criminalist de la Universitatea din Kingston.

Cât de greu le va fi oamenilor legii să găsească infractorii

Dacă până acum cine își ascundea fața dădea de bănuit că are ceva de ascuns, acum acest obicei va fi practicat la scară largă și va da mari bătăi de cap oamenilor legii, spun specialiștii.

ADVERTISEMENT

Astfel, va fi tot mai greu pentru cei care asigură securitatea să indentifice persoanele care au comis infracțiuni.

„În mod normal, când cineva mergea pe stradă și vedea pe altcineva cu o mască, l-ar fi evitat. Dar acum este mai puțin clar când și dacă ar trebui să ne fie frică”, a mai precizat Dodsworth.

ADVERTISEMENT

Primul exemplu în acest caz vine din Spania, acolo unde autoritățile au reținut în luna aprilie, în orașul Almeria, un terorist ISIS. Acesta a profitat de regula legată de purtarea măștii de protecție și s-a amestecat în rândul locuitorilor multă vreme, înainte de a fi prins.

Drept urmare, experții criminaliști sunt de părere că măștile de protecție, pe cât de necesare sunt, pe atât de mult vor cauza probleme în investigațiile criminale, întrucât recunoașterea facială reprezintă o parte importantă a găsirii infractorilor.

Astfel, profitând de măsurile impuse de autorități pe fondul pandemiei de coronavirus, infractorii se vor amesteca mult mai ușor printre restul oamenilor și vor fi tot mai greu de găsit și aduși în fața legii.

„Multe mărturii ale martorilor vor deveni problematice. Chiar dacă mai mulți oameni ar asista la o infracțiune, o persoană va vedea pe cineva cu mustață și cu pălărie, iar o alta va spune că a văzut pe cineva cu barbă și cu ochelari”, mai spune Dodsworth.

Deocamdată nu se știe în ce măsură vor fi afectate anchetele care se bazează pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere, o sursă importantă de informații pentru criminaliști.

„Momentan nu știm exact cum vor afecta măștile faciale precizia identificării feței umane pe baza imaginilor”, a precizat Eilidh Noyes, lector în psihologie cognitivă în cadrul Universității Huddersfield.

ADVERTISEMENT
Tags: