Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a povestit la „Profețiile lui Mitică” cum a scăpat când a fost înconjurat de 10.000 de persoane la Brașov.
Dumitru Dragomir a fost președintele F.C.M Brașov în perioada comunismului. Fostul șef de la LPF și-a amintit cum a fost înconjurat de liderul de galerie, care avea alături încă 10.000 de persoane cu el.
Concret, Mitică Dragomir susține că s-a urcat pe un ARO și a ținut un discurs, pentru a potoli mulțimea care îl acuza de furt. Cei 10.000 de oameni au fost calmați, ba mai mult, aceștia au început să îl aplaude la final pe „Oracolul din Bălcești”.
„Eram la Brașov și era unul Lătrău, care tot așa conducea galerie, 5.000-10.000 cum erau oamenii atunci. Veneau câte 40.000 de oameni la stadion, pe stadionul mare. Îl făcuse Ioan Radu, la propunerea mea, nou-nouț, au pus toate întreprinderile să lucreze două luni de zile, l-a făcut fie o bijuterie.
40.000-45.000 de locuri și se umplea. Când se juca cu Steaua, cu Dinamo, se umplea. Și tot așa, Lătrău ăsta, tot mă bruia. Mamă, m-am dat la el și a făcut de așa natură încât într-una din zile mi-a înconjurat cu 10.000 de oameni biroul. 10.000 de oameni și strigau toți ‘Dragomir, afară cu Dragomir.
Eu eram în birou. Eu sunt singurul din lume pentru care s-a făcut revoluție la fotbaliști pe stradă. A fost acum 20 de ani, cu Prunea, cu Lupescu, cu Giovanni. A fost revoluție în fotbal!
Dar să mă întorc la Brașov. Mă nene, m-am urcat pe un Aro, că eu aveam Aro. M-am urcat pe un Aro și am zis ‘Liniște!’. Mă așteptam să-mi dea aia niște pietre în cap. S-a făcut atunci o liniște… Am spus ‘Să ridice mâna sus și să vină lângă mine cine a dat un leu pentru această echipă’. S-a făcut o liniște. ‘Nu mă mai înjurați, mă, șmecherilor!’ Era plin de oameni, erau până în calea ferată, nu mai circulau nici mașinile.
Să mă mănânce și alta nu, dar dintr-o dată liniște. ‘Vreți să știți ce am făcut cu banii?’. Uzina avea 24.000 de muncitori și era un director general, era unul Stalin. Porecla era Stalin, pentru era omul dracului! Luau cotizații de la muncitori. Ăia, îți dai seama, influențau tot orașul. Din 24.000, jumate erau moldoveni, iar pentru 2 lei îți luau glanda.
Am spus atunci ‘Faceți o echipă, delegație aici, să controleze cu experți, nu cu analfabeți ca ăsta, ca Lătrău ăsta. Dacă găsiți ceva în neregulă, puneți aici un ștreang și mă atârnați pe mine. Acum? Fuga acasă, pentru că vă e foame’. Băi, știi cum? M-au aplaudat. Odată au început să aplaude.
De atunci treceam pe lângă Lătrău și nu mai îmi zicea nimic. Altfel mă înjura de mă ușura! Așa am potolit toată lumea, frică mi-a fost, dar întâi mi-am luat măsuri. Am pus vreo 10-15 polițiști în spatele gardului. Dacă săreau, interveneau! Dacă nu îți iei măsuri… Au simțit și ei că e poliție multă în spatele gardului”, a rememorat Dumitru Dragomir.