News

Permis auto 2025. Cine sunt românii care nu vor putea să-și schimbe carnetul, ce trebuie să facă neapărat. E oficial

Ce trebuie să știe românii care vor să-și schimbe sau să reînnoiască permisul auto în 2025? Care sunt documentele necesare?
21.01.2025 | 16:53
Permis auto 2025 Cine sunt romanii care nu vor putea sasi schimbe carnetul ce trebuie sa faca neaparat E oficial
Permis auto 2025. Foto: freepik.com/ sibiuindependent.ro
ADVERTISEMENT

Începând cu 2025, schimbarea sau reînnoirea permisului auto vine cu noi reguli stricte. Acestea îi vizează în mod special pe șoferii de vârstă înaintată, care vor trebui să respecte anumite condiții.

Permis auto 2025. Cine sunt șoferii care nu pot primi carnet nou

Conform noilor prevederi, șoferii seniori trebuie să treacă obligatoriu printr-un control medical detaliat pentru a mai putea conduce. Cei în vârstă de peste 70 de ani vor trebui să își reînnoiască permisul de conducere la fiecare 5 ani, iar conducătorii care au depășit vârsta de 80 de ani vor fi obligați să treacă prin acest proces la fiecare 2 ani, relatează capital.ro.

ADVERTISEMENT

Această decizie a fost luată la nivel național în 2024. Deși Uniunea Europeană a renunțat la ideea unei reglementări comune, România a decis să păstreze verificările medicale periodice pentru siguranța rutieră.

Cei care vor să-și schimbe permisul de conducere în 2025, trebuie să prezinte următoarele documente:

ADVERTISEMENT

-Cerere (se completează și semnează la ghișeu)
-Act de identitate în original
-Dovada plății (taxa este de 89 lei)
-Permisul actual, în original (dacă nu a fost pierdut)
-Fișă medicală de la cabinet autorizat
-Pentru străini:  cartea de rezidență, permisul de ședere sau pașaportul (original + copie)

Pentru reînnoirea permisului în 2025, toți șoferii trebuie să pregătească următoarele acte:

Cerere completată (trebuie să menționezi clar de ce nu ai permisul vechi)
Carte de identitate în original
Chitanța pentru plata taxei necesare
Permisul deteriorat, dacă este cazul (se predă la ghișeu)

ADVERTISEMENT

Dacă permisul tău a fost emis după 1 ianuarie 2009, poți trimite cererea și online prin Serviciul Public Comunitar.

Taxa de eliberare a permisului este de 89 de lei și nu mai poate fi plătită în numerar, la ghișeu. Suma se va achita fie la BCR, CEC Bank, în rețeaua de stații SelfPay, fie online, pe platformele ghiseul.ro și drpciv.ro.

ADVERTISEMENT

Noul carnet de conducere va fi livrat prin Poșta Română într-un interval de 5-15 zile de la depunerea documentelor complete. Șoferii pot opta pentru livrarea la domiciliu sau la locul de muncă.

ADVERTISEMENT