Ți-ai luat mașină ca să treci mai ușor peste… coronavirusul SARS-CoV-2? Ți se cere la noul loc de muncă să poți conduce, legal!, un autoturism? Vrei, pur și simplu, să știi să învârți volanul și să „amesteci” cu schimbătorul de viteze? FANATIK îți spune care sunt noile condiții pentru ca viitorii șoferi să poată obține atât de râvnitul permis de conducere în 2021!
Marea majoritate (scuzați pleonasmul!) dintre noi au visat sau încă visează să privească șoseaua de la volanul unei mașini cât mai „bengoase” (scuzați jargonul!). Primul pas spre împlinirea visului, chiar înaintea…„bengoasei” pe patru roți, este obținerea carnetului de conducere.
Nu te descuraja dacă nu l-ai luat „din prima”, perseverează, sunt șoferi foarte buni care au reușit să se vadă cu permisul de conducere după mai multe examene auto picate. Din cauza lor sau a… „uniformei” examinatoare de pe scaunul din dreapta.
„Repetitio mater studiorum est, perseverare diabolicum!”, sună un vechi proverb al strămoșilor noștri de la Roma. Traducerea din latină este redundantă, pentru că limba română, nu-i așa?, „de la Râm se trage”, cum bine scria marele vornic moldovean Grigore Ureche în Letopisețul său de la 1647.
Așa că perseverează, învață (legile rutiere și cum se conduce mașina) și nu te da bătut dacă nu iei permisul de conducere de la prima încercare. Iată în continuare care sunt condițiile în 2021 dacă vrei să devii șofer cu acte în regulă.
Nenorocitul an 2020 a adus nu numai pandemia de COVID-19 ci și scumpirea permisului de conducere și a certificatului de înmatriculare. Iată în continuare taxele pe care trebuie să le plătești.
În plus (dacă asta poate fi un plus…), din toamna anului trecut, nu mai poți plăti aceste taxe, și nici autorizațiile de circulație provizorie, la ghișeele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
În consecință, trebuie să achiți contravaloare actelor amintite înaintea depunerii dosarului prin intermediul mijloacelor de plată online (inclusiv pe site-ul DRPCIV, drpciv.ro, sau prin platforma ghiseul.ro), cu mandat poştal, la unităţile CEC Bank și la terminalele de plată ZebraPay
În luna decembrie a anului trecut, autoritățile au publicat o listă nouă cu unităţile medicale din întreaga ţară autorizate să elibereze fişa medicală pentru obţinerea sau preschimbarea permisului de conducere. Poți consulta această listă, pentru a vedea care este unitatea medicală cea mai apropiată de domiciliul tău sau de serviciu pe site-ul Ministerului Sănătății, ms.ro.
Atenție: fișa medicală este necesară și pentru schimbarea unui permis de conducere expirat, dar nu și pentru înlocuirea permiselor auto furate, pierdute, deteriorate sau în cazul în care titularul și-a schimbat numele.
Dacă ai făcut o boacănă la volan și ai „împrumutat” permisul de conducere „răilor” ăia de la Brigada Poliție Rutieră, trebuie să știi că dacă vrei să-l iei „acasă” mai repede (cine nu vrea?!) trebuie să depui o cerere în acest sens PÂNĂ în a 30-a zi, respectiv a 45-a, din perioada de suspendare.
Cererea îți va fi rezolvată, pozitiv sau negativ, în maxim 5 zile. Nu ca înainte vreme… Poți depune această solicitare, însă, numai dacă ai permis de conducere de peste un an și ai trecut un nou test de verificare a cunoștințelor de legislație rutieră.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a adăugat prin Ordinul nr. 128/2020, publicat în Monitorul Oficial în septembrie trecut, 11 noi țări pentru care, dacă ai obținut permisul auto în ele, îl poți preschimba în România fără să mai dai niciun test sau examen.
Printre ele și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, chiar dacă s-a terminat perioada de tranziție care a precedat retragerea din Uniunea Europeană (Brexit) și acum pe supușii longevivei Regine Elisabeta a II-a nu-i mai desparte de Europa numai Canalul Mânecii.