News

Persoanelor decedate confirmate pozitiv cu coronavirus nu li se fac autopsii. Cum stabilesc medicii că au murit de COVID-19. Surse INML

05.04.2020 | 21:39
Persoanelor decedate confirmate pozitiv cu coronavirus nu li se fac autopsii Cum stabilesc medicii ca au murit de COVID19 Surse INML
ADVERTISEMENT

Conform unor surse INML, persoanele confirmate pozitiv cu COVID-19 care mor nu beneficiază de o autopsie, însă sunt șanse ca acest lucru să se schimbe după ce Ordinul 436 va fi reglementat.

Autopsia pozitivilor la coronavirus, problematică

Potrivit Mediafax, medicii decid dacă persoana confirmată pozitiv cu coronavirus a murit din cauza infecției. În mod normal, persoana decedată ar trebui să fie autopsiată.

ADVERTISEMENT

Cazurile confirmate pozitiv cu COVID-19 nu se autopsiază, nici în spital, nici medico-legal. În legătură cu decesele care au loc la domiciliu se eliberează certificatul medical constatator al decesului de către medicul de familie.

Deci nu ajung să fie ridicate sau autopsiate, iar după eliberearea certificatului medical constatator decedații sunt ridicați direct de către cei de la firmele funebre. Aceste persoane îi duc pe cei decedați la cimitir ori crematoriu. Firmele funebre trebuie să respecte și ele Ordinul 436, adică să fie echipate corespunzător”, au declarat surse din cadrul INML pentru Mediafax.

ADVERTISEMENT

Ordinul 436, la care se face referire, intrat în vigoare în 14 martie, acționează împreună cu Codul de Procedură Penală și prevede că autopsiile sunt dispuse de către Organul de Justiție.

Așadar, reprezentanții Institului de Medicină Legală nu se deplasează până când nu primesc o solicitare oficială din partea organelor abilitate.

ADVERTISEMENT

Așadar, dacă are loc un deces la domiciliu sau pe stradă, se sună la 112. Cei de acolo preiau solicitarea și o transmit Secției de Intervenție la Evenimente.

Aceasta analizează dacă e necesară o cercetare juridică sau nu. Dacă nu este necesară, intervine medicul de familie și firma funerară. Dacă este necesară atunci se prezintă la fața locului cei de la criminalistică și INML. În urma cercetărilor, poliția decide dacă acest caz va fi preluat de către INML pentru a se face o autopsie”, au completat sursele din INML.

ADVERTISEMENT

Ordinul 436 urmează a fi reglementat, pentru ca toate persoanele care decedează din cauza coronavirus să beneficieze de o autopsie.

ADVERTISEMENT
Tags: