Life

„Pescobar Sushi” la hotelul lui Donald Trump. Afaceristul dezvăluie câte milioane bagă în restaurantul din Chicago: ”O să fie ca în Herăstrău”. Exclusiv

Paul Pescobar dezvăluie câți bani bagă în restaurantul pe care și-l va deschide în Chicago, la hotelul lui Donald Trump.
20.03.2025 | 13:46
Pescobar Sushi la hotelul lui Donald Trump Afaceristul dezvaluie cate milioane baga in restaurantul din Chicago O sa fie ca in Herastrau Exclusiv
Pescobar dezvăluie cât îl costă restaurantul pe care și-l deschide la hotelul lui Trump. Foto-montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Paul Pescobar dezvăluie, în exclusivitate pentru FANATIK, câți bani îl costă investiția în restaurantul pe care și-l va deschide la hotelul lui Donald Trump, în Chicago. Ne-a spus și ce alte planuri de viitor are cu afacerile sale.

Paul Pescobar dezvăluie câți bani bagă în restaurantul pe care și-l deschide la hotelul lui Donald Trump din Chicago

Cunoscutul om de afaceri Paul Nicolau a surprins pe toată lumea cu anunțul pe care l-a făcut pe Facebook, de curând, legat de afacerea pe care o are cu Trump. Antreprenorul care deține Taverna Racilor plus alte 11 restaurante în țară, dar și în străinătate, s-a fotografiat și filmat alături de Bogdan Constantin, românul care este manager la Trump Hotel International și, prin urmare, mâna dreaptă a președintelui Statelor Unite ale Americii.

ADVERTISEMENT

Contactat de FANATIK pentru a afla mai multe detalii despre restaurantul pe care și-l va deschide în Chicago, Paul Pescobar ne-a spus că încă nu a semnat nimic. Are, însă, certitudinea că va fi unul din oamenii de afaceri prezenți în luxuriantul hotel cu deschidere la râul Chicago.

De altfel, restaurantul unde Pescobar vrea să îi cucerească pe americani cu preparatele sale consacrate, printre care kebabul cu caracatiță sau sushi făcut într-un mare stil, este la unul din cele mai bune niveluri, cu vedere direct la râu.

ADVERTISEMENT

Paul Nicolau ne-a mai spus că este în faza de negocieri, deocamdată, și vrea să înceapă munca la noul său restaurant undeva la sfârșitul anului. Pescobar se întoarce joi, 20 martie, în țară, vizita lui fiind destul de scurtă, dar suficient de relevantă, asta pentru că are multă muncă de dus în celelalte proiecte pe care le are sub mână.

„Vreau să încep să o fac anul ăsta, la sfârșitul anului”. Omul de afaceri râvnește și la extinderea în zona arabă

Concret, pentru restaurantul de la Trump Hotel Chicago, Pescobar pune pe masă în jur de 6-7 milioane de dolari, după cum ne-a relatat.

ADVERTISEMENT

„Trebuie să visăm mare și să jucăm treaba la nivel mare, normal, nu? Investiția se ridică undeva la 6-7 milioane de dolari. Vreau să încep să o fac anul ăsta, la sfârșitul anului, pentru că am deja proiecte în derulare. O să fie ca în Herăstrău. Va fi un Pescobar Sushi, un proiect care conține, ca și bucătărie, sushi, sea food și carne, robata grill. Va fi fix acolo jos, în LL 1, la Trump Hotel. 

ADVERTISEMENT

Încă nu am semnat nimic la locație, dar intrăm într-o negociere. Acolo sunt vreo două spații pe două nivele extraordinar de mari. Domnii de la Trump Hotel asta își doresc, ca destinație, restaurant. Toate acele spații se vor împărți între câți doritori vor fi. Eu cu siguranță voi fi unul dintre ei”, a declarat Paul Nicolau, pentru FANATIK.

Pescobar a lămurit și cum a ajuns în anturajul președintelui american, dat fiind că mulți se vor întreba asta. Destul de diplomat dar suficient de clar pentru cine știe să citească printre rânduri, Pescobar ne-a zis că lumea e mică și că oamenii lui Trump nu sunt singurii care l-ar vrea ca partener de afaceri.

„Lumea e mică și eu sunt dorit peste tot în lumea asta. În afară de Londra, mai am proiect la Bruxelles. Iar în afara Europei, dincolo de America, vreau și Dubaiul. Vreau să atac un pic partea aia, la arabi”, ne-a mai zis Pescobar.