Pescobar va fi sponsor la Colosseum Tournament 45, care se anunță a fi cea mai tare gală de kickboxing din acest an. Evenimentul va avea loc pe 30 noiembrie, la Londra, și va putea fi urmărit pe unul dintre canalele Digi Sport.
După mai multe tunuri date alături de oameni din lumea fotbalului, cum ar fi Gheorghe Ștefan „Pinalti”, la Piatra-Neamț, sau Florin Cernat, la Galați, Paul Nicolau a depășit granițele României și ale sportului rege. „Pescobar” a intrat în lumea sporturilor de contact, mai exact a kickboxingului.
El va fi sponsor la Colosseum Tournament 45, cea mai mare gală de kickboxing realizată în străinătate de o promoție românească. În semn de mulțumire, Paul Nicolau a primit din partea organizatorilor un cadou special, demn de un gladiator
„Și, dragilor, în fața cafenelei Patru Mese, loc care e ca Cetatea Sucevei. E cea mai veche cafenea ever din zona Bucovinei și Sucevei. Dar ce avem aici, de ce mă aștepți cu sabie în fața la cafenea?”, și-a început „Pescobar” discursul.
„Ca și partener Colosseum Tournament, din partea mea, Gabriel Georgescu și Mihai Albu de la Londra, îți oferim o sabie pentru tot ce înseamnă Colosseum Tournament. Mii de mulțumiri”, i-a răspuns Cristi Varasciuc, ambasador al Colosseum Tournament.
„Mulțumesc frumos, Doamne ajută! Dragilor, vă așteptăm la Londra, la Colosseum Tournament. Cu frații noștri, cu Cristi și cu Joshua, cum îl alintă fratele Cristi. Colosseum Tournament. Și mersi frumos pentru o sabie cu greutate, nu doar că e ea grea și cu multă însemnătate, că de acolo îi vine greutatea”, a adăugat Paul Nicolau.
Pentru organizarea evenimentului Colosseum Tournament 45, Paul Nicolau și-a unit forțele cu suceveni. Este vorba despre ambasadorul galei, Cristi Varasciuc, și de Mihai Albu, un om de afaceri de succes, stabilit de mulți ani în Londra și cofondator al criptomonedei IPMB.
Împreună cu președintele Gabriel Georgescu, aceștia vor organiza cea mai tare gală de kickboxing pusă în scenă de o promoție românească în străinătate. Show-ul din capitala Angliei va avea loc pe 30 noiembrie, în renumita sală Hilton Park Lane.
„Va fi o gală cu adevărat elitistă, cu un buget pe măsură, ce se va desfășura la kilometrul zero al Londrei, în cocheta sală de festivități a Hotelului Hilton, care are locuri limitate. Totul costă foarte mult acolo, dar conceptul este unul unic. Evenimentul, la care vor asista oameni de afaceri și celebrități din toate domeniile, va avea o acoperire media răspândită, fiind transmis de 25 de televiziuni, printre care Sky Sports.
În România, gala se poate vedea pe DigiSport. Vor urca în ring sportivi valoroși, bine cotați pe plan internațional, printre care și patru români, este vorba de campionii Colosseum Tournament Cosmin Ionescu, Daniel Dragomir și Alin Nechita și Alexandru Amariței”, a declarat Gabriel Georgescu, conform monitorulsv.ro.
La „Noaptea campionilor”, așa cum este intitulat evenimentul Colosseum Tournament 45, în main event va lupta și un român. Este vorba despre ieșeanul Alexandru Amariției, care va da piept cu armeano-belgianul Harut Grigorian (35 de ani), un sportiv de top, care s-a consacrat în celebrele promoții K-1, Glory și It’s Showtime.
„Am muncit foarte mult la organizarea acestui eveniment complex și ne dorim ca totul să iasă la superlativ. În afară de cele 8 meciuri din program, gala va mai cuprinde un concert susținut de Mist, un tânăr artist englez în mare vogă, o expoziție de ceasuri de lux, o spectaculoasă prezentare de modă regizată de Nina Naustdal, un designer de foarte mare succes, dar și o licitație caritabilă.
De asemenea, am decis să profităm de acest prilej ca să promovăm și județul Suceava, astfel că pe ecranele din incintă vor rula secvențe din prima parte a filmului documentar ‘Moștenirea lui Ștefan cel Mare’, produs de organizația Colosseum Tournament, care prezintă mănăstirile și ctitoriile marelui domnitor. Doar 550 de locuri are sala de evenimente Hilton Park Lane și sperăm ca printre spectatori să fie și mulți români”, a transmis și Cristi Varasciuc pentru sursa menționată anterior.
La gala de la Londra, produsă de promoția românească Colosseum Tournament, și-au anunțat prezența câteva personalități de-a dreptul colosale din lumea sportului și nu numai. Este vorba despre multiplul campion K-1 Semmy Schilt, legendarul fotbalist brazilian Roberto Carlos, actorul britanic Tamer Hassan, care a jucat în Game of Thrones și Batman Begins, titratul antrenor de box Floyd Mayweather Sr., starul UFC Michael Page sau Paul Ivens, cel mai cunoscut antrenor de MMA din Europa.