Vietatea de aproximativ 20 de centimetri a fost găsită în mâncarea oferită de cantina școlară și nimeni nu și-a dat seama că cei peste 100 de copii au mâncat un șarpe mort. Incidentul a fost înregistrat în statul indian Bihar.
Animalul mort a fost observat pe platoul care era servit copiilor la o școală de stat, conform The Independent. Elevii au ajuns la spitalul de urgență după ce au încercat să vomite și au anunțat că se simt foarte rău. Au existat inclusiv elevi care și-au pierdut cunonștința, conform sursei citate.
Mâncarea fusese adusă la școală de o organizație non-profit, care fusese angajată de stat pentru a livra mâncarea elevilor din mai multe școli de stat. Șarpele mort are toate șansele să fie un șarpe veninos, astfel că animalul a fost trimis la un laborator de medicină legală pentru a-i fi stabilită specia și pentru ca oamenii de știință să afle dacă era otrăvitor.
Medicii sunt obișnuiți cu astfel de situații, pentru că nu e pentru prima oară când elevii din India au consumat alimente stricate la școală. În urmă cu o săptămână, nu mai puțin de 35 de ani elevi s-au simțit foarte rău după ce au mâncat un prânz în care a fost găsită o șopârlă moartă.
În luna februarie a acestui an, 28 de copii au ajuns la spital după ce au plătit 2.000 de lei de căciulă pentru o tabără de 2 zile, însă s-au ales cu toxiinfecție alimentară. Mai mult, doi copii au ajuns pe perfuzii, iar părinții sunt revoltați și spun că mâncarea fost gătită cu apă din toaletă.
DSP a decis atunci să închidă pensiunea, cu toate că proprietarul era de negăsit. ”Ne-a venit mâncarea comandată în loc de porcăriile ălora. De 10.000 de ori mai bună. De un miliard de ori mai bună. Mulţumim!“, se plângea un părinte revoltat. Conform Observatornews.ro, părinții nu și-au dat seama că își trimit copiii într-un loc cu probleme.
Părinții și profesorii se spun că situația a fost foarte gravă, din cauza condițiilor de acolo. ”Vărsaturi până la deshidratare, glicemie foarte mică. Mi-au zis domnii doctori de acolo, i-au făcut nişte injecţii, perfuzii. Mi-am luat copilul în pătură şi am fugit cu el la Braşov”, se plângea Bogdan Munteniţă, tatăl unui copil din tabără.
“Le-a fost servită o ciorbă cu apă din hazna, mai pe scurt. Înţeleg că apa avea un miros ciudat. Apa cu care urma ca ei să se spele pe dinţi, să îşi facă duş, le-a fost şi servită la masă. Nişte crenvurşti care nu prea erau crenvurşti. Li s-a promis muşchi de vită care de fapt era parizer. Chestii româneşti”, a adăugat un alt părinte.
“A simţit că mirosea mâncarea urât. Nu a putut să se spele pe dinţi pentru că mirosea foarte urât apa şi s-a oprit, nu a mâncat”, explica și mama unui alt copil. “Ce au avut la masă? Mâncare care nu e comestibilă, congelate preparate într-o apă care nu ştiu dacă provine de la reţeaua curentă.
Nu au primit fructe, nu au primit desert copiii. După două zile a trebuit să asigurăm mâncarea copiilor, să dăm bucătarul afară din locaţie, a trebuit să le asigurăm copiilor apă pentru spălat pe dinţi. Li s-a făcut rău, au vomitat. A trebuit să ducem doi copii la spital, o fetiţă şi un băieţel”, se plângea atunci și Cătălin Voinea, unul dintre profesorii organizatori.