News

Peste 100 de români, prinși asupra lor cu teste Covid falsificate, la intrarea în Franța. Autocarele lor, întoarse din drum

Peste 100 de români au fost prinși având asupra lor teste Covid false, la intrarea în Franța, iar autocarele în care se aflau au fost întoarse din drum.
25.05.2021 | 11:58
Peste 100 de romani prinsi asupra lor cu teste Covid falsificate la intrarea in Franta Autocarele lor intoarse din drum
ADVERTISEMENT

Peste 100 de români, aflați la bordul a două autocare aflate pe ruta Spania – România, au fost prinși cu teste Covid-19 falsificate asupra lor.

Polițiștii din Franța au oprit autocarele pentru un control de rutină când tocmai intraseră în Hexagon, din Spania, prin punctul de trecere a frontierei de la Jonquera.

ADVERTISEMENT

În total, au fost depistate 137 de teste falsificate în rândul pasagerilor, iar autoritățile franceze au decis astfel să întoarcă ambele autocare din drum și să le predea agenților din țara vecină.

Peste 100 de români, prinși asupra lor cu teste Covid-19 falsificate la intrarea în Franța

În acest caz, Poliția din Spania a pus sub arest cinci persoane, acuzate că au furnizat, contra cost, teste Covid 19 false către pasagerii din cele două autocare ce se îndreptau din această țară spre România.

ADVERTISEMENT

Potrivit publicației La Vanguardia, patru dintre persoanele arestate sunt șoferii români ai autocarelor, iar cea de-a cincea este șeful lor.

Cei care au descoperit că certificatele ce atestau rezultatele negative ale testelor SARS-CoV-2 sunt false au fost polițiștii de frontieră francezi.

ADVERTISEMENT

Ce spun călătorii români despre aceste teste Covid false

În fața anchetatorilor, călătorii români au declarat că testele false le-au fost furnizate de șoferii autocarelor la prețul de 40 de euro și că li s-a spus că vor fi testați pe drum, într-un laborator din Barcelona, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Polițiștii spanioli i-au pus sub arest imediat pe cei patru șoferi români, ulterior fiind arestat și liderul lor, care este rezident în localitatea Torrejon de Ardoz, notează publicația iberică.

ADVERTISEMENT

În ceea ce-i privește pe conaționalii noștri, aceștia au fost nevoiți să caute alte mijloace de transport pentru a călători spre România, după ce au plătit deja biletul pentru călătorie.

Opt români, depistați cu teste Covid false

Luni, 24 mai, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au depistat opt cetățeni români care au prezentat teste Covid-19 false.

”În cursul zilei de 22.05.2021, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, s-au prezentat opt cetățeni români,+ cu vârste cuprinse între 21 și 45 de ani, pasageri într-un microbuz de transport persoane şi într-un autoturism personal.

Aceștia au prezentat autorităţilor competente, pentru control, teste PCR cu rezultate negative pentru detecția infecției cu virusul SARS-COV-2.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, la solicitarea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Constanţa, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând faptul că documentele în cauză nu au fost eliberate de către clinicile menționate”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanţa au dispus carantinarea persoanelor pentru o perioada de 14 zile, la adresele declarate de către acestea

ADVERTISEMENT