News

Peste 185 de oameni au murit în timpul protestelor din Iran, printre care 19 copii. Anunțul Iran Human Rights

Iran Human Rights anunță că 185 de oameni au murit în timpul protestelor din Iran, inclusiv 19 copii. Asta nu îi oprește pe oameni, care protestează în continuare.
09.10.2022 | 17:50
Peste 185 de oameni au murit in timpul protestelor din Iran printre care 19 copii Anuntul Iran Human Rights
Protestele din Iran se lasă cu morți. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Cel puțin 185 de oameni au murit în timpul protestelor violente din Iran, inclusiv 19 copii, potrivit Iran Human Rights.

Peste 185 de oameni au murit în timpul protestelor din Iran

Protestele, declanșate de moartea unei tinere bătută violent de polițiști, continuă în Iran, cu toate că autoritățile încearcă să reprime protestele într-un mod violent și haotic.

ADVERTISEMENT

Iran Human Rights, organizație pentru drepturile omului, citată de Reuters, arată proporțiile măcelului de pe străzile acestei țări din ultimele săptămâni.

Cel mai mare număr de ”asasinate” a avut loc în provinciile Sistan și Baluchistan. Aici au murit ”jumătate din numărul total înregistrat”, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT

Autoritățile de la Teheran consideră protestele ca fiind un complot al Statelor Unite ale Americii și al altor dușmani ai Iranului. Printre morți se află și 20 de membri ai forțelor de securitate, uciși de revoluționari înarmați.

Protestele antiguvernamentale au început pe 17 septembrie, după înmormântarea tinerei Mahsa Amini în orașul Sazeq. Zeci de orașe din Iran au început să scoată oamenii în stradă, cu toate că forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene, bâte și muniție reală, potrivit ONG-urilor care luptă pentru libertate și drepturi. Cu toate acestea, autoritățile neagă că ar fi folosit gloanțe reale.

ADVERTISEMENT

Un activist de pe Twitter a postat un videoclip în care se vede cum forțe de securitate iraniene înarmate cu bâte atacă elevii unui liceu din Teheran. Într-un alt videoclip se poate vedea cum polițiștii agresează o femeie, în timp ce un bărbat le transmite: ”Nu-mi loviți soția, e însărcinată”.

Mahsa Amini, 22 de ani, din regiunea Kurdistan (nord-vest), a fost omorâtă pe 13 septembrie la Teheran. Inițial, fata fusese arestată pentru ”purtarea de haine nepotrivite” de către poliția morală, o unitate responsabilă cu aplicarea codului strict vestimentar în Republica Islamică.

ADVERTISEMENT

Revolta din Iran poate fi considerată ”un șoc foarte importantpentru că Iranul este ”într-o criză socială”, conform cercetătorului David Rigoulet-Roze, specializat în Iran.

”Există o deconectare între autorități blocate pe ADN-ul Revoluției Islamice din 1979 și o societate din ce în ce mai secularizată.

Este un întreg proiect al societății care este pus sub semnul întrebării. Există o ezitare în rândul autorităților cu privire la procedura de urmat față de această mișcare”, a explicat cercetătorul.

ADVERTISEMENT
Tags: