News

Peste 25 de spitale noi, construite cu bani europeni în România. În ce an vor fi inaugurate

România și-a propus să construiască cel puțin 25 de spitale noi sau unități spitalicești până în 2026. Banii vor fi fonduri PNRR, peste 1.7 miliarde de euro care vor finanța îmbunătățirea sistemului medical.
15.07.2022 | 17:47
Peste 25 de spitale noi construite cu bani europeni in Romania In ce an vor fi inaugurate
Spital regional Cluj. Foto: Făclia
ADVERTISEMENT

Fondurile din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi folosite pentru construirea a peste 25 de spitale noi în țara noastră.

România vrea să construiască 25 de spitale noi

În acest sens, Ministerul Sănătății a publicat în consultare publică ”Metodologia de prioritizare a investițiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investițiile 2.1 și 2.2”, conform site-ului oficial al ministerului.

ADVERTISEMENT

Cu ajutorul fondurilor PNRR vor fi achiziționate inclusiv echipamente și aparatură medicală de ultimă generație.

”Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții ce presupun construcția și dotarea de spitale / unități spitalicești noi la nivel național, din lista de 49 de obiective înscrise de către Ministerul Sănătății în anul 2021 și convenite cu Comisia Europeană”, a transmis Ministerul Sănătății.

ADVERTISEMENT

Conform datelor oficiale oferite de minister, investiția totală se va ridica la peste 1.7 miliarde de euro. ”Noile construcții vor respecta cerințele de eficiență energetică (NZEB), conform legislației naționale și standardele de calitate și performanță existente la nivel internațional.

Includerea proiectelor în lista proiectelor finanțate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătății, respectând prevederile metodologiei de prioritizare.

ADVERTISEMENT

Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanțare specifice fiecărei investiții”, a completat Ministerul Sănătății.

România stă foarte prost la capitolul spitale construite după 1989. FANATIK a prezentat o analiză a situației acestor unități spitalicești noi. În prezent, prioritatea guvernului pare să fie construirea Spitalului Reginal din Cluj, care va avea 849 de paturi și va costa 540 de milioane de euro.

ADVERTISEMENT

De asemenea, acest spital va avea 19 săli de operație, 60 de paturi pentru urgențe, 70 de camere pentru îngrijiri în ambulatoriu și circa 80 de camere dedicate serviciilor de diagnostic și tratament. Vor fi incluse serviciie de imagistică, servicii chirurgicale, endoscopie sau cardiologie.

Spitalul va funcționa ca și spital de urgență de nivel înalt și va fi organizat în mai multe centre de servicii (Centrul de cap și gât, centrul toracic, centrul abdominal, centrul de medicină internă, centrul pentru mamă și copil). Tehnologia medicală folosită aici va fi avansată, potrivit oficialilor din Ministerul Sănătății.

ADVERTISEMENT