Conform DPA, renunțarea la acest sistem perimat ar fi fost luată deja în considerare de Uniunea Europeană, pentru a reduce stresul pentru cetățeni și pentru a face viața de zi cu zi mai ușoară în cele 27 de state membre.
Toată Europa va da ceasurile înapoi cu o oră în această noapte și se va reveni la ora standard. În 2018, un sondaj realizat de Comisia Europeană a arătat că 84% dintre europeni sunt împotriva orei de vară, însă cifrele ar putea fi mult mai mari în prezent, conform Eunews.
Președintele de atunci al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a transmis că schimbarea orei va lua sfârșit chiar în 2014. Cu toate acestea, toate statele membre ar fi trebuit să se pună de acord că vor utiliza doar ora de iarnă, standardul din domeniu.
Cu toate acestea nu s-a ajuns la această înțelegere, iar problema a rămas în așteptare. Logica din spatele acestor veșnice schimbări ale fusului orar ar fi economisirea de energie electrică. Mai mult, acest sistem i-ar ajuta mult pe agricultori care s-ar bucura de o oră de lumină în plus și ar putea să câștige din asta.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, se schimbă în final de martie și în final de octombrie. Cu toate acestea a existat și o perioadă când nu s-a mai folosit ora de vară mai exact între 1941 și 1979. La nivel mondial, dintre 192 de țări ale lumii mai bine de 100 de țări nu folosesc acest sistem.
Majoritatea ar implica motive religioase, dar și alte motive economice. În Africa, de exemplu, doar trei țări au ales să adopte acest sistem cu schimbarea orei, mai exact Tunisia, Egipt și Namibia. Restul nu modifică niciodată ora, considerând acest sistem drept unul stupid.
În america de Nord și Sud, țări ca Venezuela, Ecuador, Panama, Guatemala, Nicaragua, Columbia au renunțat la schimbarea orei. În Statele Unite ale Americii, statele Arizona și Hawaii nu aplică această schimbare, în timp ce în Canada, cei din Ontario au refuzat să schimbe ora.
În Asia, țări ca Japonia, Vietnam, Afganistan, India, Singapore, Filipine, China, Coreea de Nord, Coreea de Sud și Irak nu modifică ora. În Europa nu schimbă niciodată ora țări ca Belarus, Rusia, Islanda și Turcia. Mai mult, în Australia, există regiuni ca Australia de Vest și Queensland care nu schimbă niciodată ora.
În anul 2024, trecerea la ora de vară s-a făcut în ultimul week-end din martie, iar trecerea la ora de iarnă va avea loc în noaptea de 26 spre 27 octombrie. România a fost momentan reticentă în a renunța la ora de vară, însă e neclar din ce motive.