News

Peste 70% dintre români cred că va veni o criză economică majoră. Câți cetățeni spun că economisesc bani. Sondaj Avangarde

Majoritatea românilor, peste 70%, apreciază că o criză economică majoră va veni în următoarea perioadă. În consecință, cetățenii spun că au început deja să facă economii.
30.08.2022 | 14:15
Peste 70 dintre romani cred ca va veni o criza economica majora Cati cetateni spun ca economisesc bani Sondaj Avangarde
Sondaj Avangarde. Majoritatea românii anticipează o criză economică majoră. Sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Românii nu fac notă discordantă cu opinia generală a specialiștilor interni și externi în ceea ce privește o criză economică aflată la orizont.

Sondaj Avangarde. Majoritatea românilor anticipează o criză economică majoră

Un sondaj de opinie realizat de Avangarde, la comanda G4Media, relevă faptul că 73% dintre cetățeni sunt de părere că în perioada următoare va veni o criză economică majoră.

ADVERTISEMENT

Optimismul aproape că nu mai există. Doar 3% dintre respondenți cred că o astfel de criză nu va veni, în timp ce 20% nu pot aprecia.

În ceea ce privește aspectul energetic, unul extrem de sensibil la nivel european, în contextul războiului din Ucraina, 39% dintre români au încredere că resursele naturale interne vor ajuta România să evite o criză energetică la iarnă. Pesimiștii sunt în procent de 26%, iar 29% nu pot aprecia.

ADVERTISEMENT

Un procent important dintre cetățeni, 38%, consideră că Vladimir Putin va opri complet furnizarea de gaze în Europa în această iarnă. Doar 26% nu cred că se va întâmpla acest lucru, iar 29% nu pot aprecia.

Încrederea în soluțiile de la Bruxelles este una ridicată. Astfel, 42% dintre cei care au fost intervievați se declară încrezători că Europa va identifica soluții pentru a depăși o eventuală criză energetică din cauza unei eventuale sistări complete a furnizării de gaze.

ADVERTISEMENT

O cincime, 21%, nu crede că Europa va identifica soluții iar 30% nu pot aprecia.

67% dintre români spun că au redus consumul

Conform aceluiași sondaj Avangarde, 67% dintre cei intervievați declară că au redus consumul ca urmare a inflației, doar 20% spun că nu, iar 10% nu pot aprecia.

Românii spun că au redus cel mai mult de la alimente (21%), de la alte bunuri necesare în gospodărie (18%) și de la îmbrăcăminte (14%).

ADVERTISEMENT

Cetățenii din țara noastră se gândesc la soluții alternative la gazele naturale. În acest sens, 36% apreciază că iau în calcul investiția în alte sisteme de încălzire de teama creșterii facturilor la gaz, 29% nu iau în calcul iar 25% nu pot aprecia.

Majoritatea, 68%, spun că au investit sau vor investi în reducerea consumului de electricitate în general (aparatură mai performantă, becuri led, mai puține lumini aprinse în gospodărie etc) și doar 15% spun că nu o vor face, se mai arată în sondajul citat.

ADVERTISEMENT
Tags: