BMW recheamă 720.797 de mașini de pe piața americană. Compania este îngrijorată în privința unei posibile defecțiuni ce poate duce la un scurtcircuit în cazul în care nu este remediată.
Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a anunțat despre posibila producere a unui scurtcircuit la peste 700.000 de mașini marca BMW. Mai exact, este vorba despre 720.796 de automobile de pe piața americană, potrivit Reuters.
”Un conector electric sigilat necorespunzător de pe pompa de apă poate fi expus la apă şi poate fi scurtcircuitat”, a transmis NHTSA. Modelele rechemate sunt câteva din categoria crossover-uri, inclusiv X1 și X5. De asemenea, câteva sedanuri din seria 5 sunt vizate de această posibilă problemă.
Dealerii au obligația de a inspecta și înlocui pompa de apă și conectorul, dacă este necesar. De asemenea, vor instala gratuit un scut de protecție, a susținut autoritatea de reglementare a siguranței auto din SUA.
NHTSA a mai precizat și faptul că există 18 plângeri ale clienților pe care BMW încearcă să le gestioneze. Nu s-a primit, momentan, niciun raport de accidente sau răniri legate de această problemă.
Anul acesta, compania a mai raportat o posibilă defecțiune, unde a rechemat până la 2 milioane de mașini, la nivel global. Șoferii erau nevoiți să se deplaseze la service în vederea unei posibile defecțiuni a sistemului de recirculare a gazelor arse.
O scurgere de lichid a sistemului EGR a stat la baza anunțului de rechemare a celor de la BMW. Problema ar fi una mai veche, încă din 2018, când a fost raportată aceeași avarie. Cel mai grav lucru care se poate întâmpla în cazul acestei probleme, poate fi incendierea vehiculului,
Rechemarea acoperea aproape toată gama de automobile, adică 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 7, dar și SUV-urile X1, X3, X4, X5 și X6. Mașinile vizate au fost fabricate între 2010 și 2022. În cazul în care se observă o scurgere de lichid în cadrul service-ului BMW, angajații vor înlocui sistemul.
Chiar și mașinile din marca Toyota au avut probleme în condițiile în care compania cumpăra motoare de la BMW. În acest caz, aproximativ 120.000 de automobile Toyota au fost rechemate pentru verificări suplimentare.